Transplantul alogen, o posibilă soluție pentru pacienții cu HIV

Lumea medicală caută soluții pentru pacienții cu HIV, încercând să găsească un tratament care să-i vindece. Datele existente în prezent indică faptul că transplantul alogen de măduvă osoasă poate reprezenta salvarea pentru acești bolnavi.

Un astfel de caz a fost prezentat de dr. Olivia Zaegel-Faucher, medic la un spital public din Franța, în cadrul celei mai recente conferințe dedicată terapiilor pentru HIV, organizată în Glasgow.

Cazul este al unei femei din Franța, diagnosticată seropozitivă în 1999, care a dezvoltat o leucemie mieloidă acută în 2020, medicii fiind nevoiți să intervină pentru a-i salva viața.

Pacienta a fost supusă unui transplant alogen de măduvă osoasă. Specialiștii implicați în realizarea acestei intervenții au explicat că donatorul „a prezentat o mutaţie genetică rară (Delta 32) pe gena CCR5, împiedicând HIV să pătrundă în celule”.

Operația a avut loc într-un spital public din Marsilia (sud Franţei). Femeia, care acum are aproape 60 de ani, a fost monitorizată în toată această perioadă.

După operația de transplant, care a făcut posibilă tratarea leucemiei, pacienta şi-a continuat tratamentul antiretroviral timp de trei ani, până în octombrie 2023, moment în care analizele efectuate au ieșit negative la HIV. Medicii au realizat constant examinări virologice, inclusiv teste ultrasensibile de încărcare virală, teste de cultură virală şi o căutare a ADN-ului pro-viral corespunzător posibilului rezervor al virusului încă prezent în organismul pacientei şi „toate aceste teste s-au dovedit negative”.

Totuși, medicii din Marsilia atrag atenția că situația acestei femei nu poate fi generalizată la toţi pacienţii afectaţi de HIV din cauza dificultăţii tratamentelor asociate cu alogrefă. Cu toate acestea, cazul „deschide noi perspective pentru cercetarea asupra virusului”.

Pacienta din Franța nu este singura din lume care a beneficiat de pe urma unei astfel de intervenții. Şapte cazuri similare de transplant de măduvă osoasă alogenă au fost până acum raportate în întreaga lume şi pentru şase dintre ele donatorul era purtător al mutaţiei Delta 32 pe receptorul CCR5.

Cercetătorii apreciază că toate aceste cazuri de remisii observate în întreaga lume în ultimii ani reprezintă o dezvoltare cu siguranţă spectaculoasă, dar implică operaţiuni riscante, care sunt posibile doar în cazuri foarte specifice.

Știm că transplanturile alogene nu sunt un mijloc viabil de a vindeca majoritatea persoanelor care trăiesc cu HIV, dar fiecare nou caz de vindecare oferă indicii pentru dezvoltarea unor intervenții mai bune, precum și căi de cercetare ulterioară. Putem învăța din aceste cazuri. amfAR va continua să urmărească cu fermitate o serie de strategii menite să ofere un tratament mai practic care poate fi pus la dispoziție pe scară largă persoanelor care trăiesc cu HIV.”, punctează Andrea Gramatica, vicepreședinte și director de cercetare în cadrul amfAR.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Pixabay.com

Mai multe articole

Știrile zilei