Premiera spectacolului CÂNTĂREAȚA CHEALĂ, pe scena Teatrului Național din Timișoara

De Ziua Națională a României, Teatrul Național din Timișoara pregătește publicului său o experiență teatrală atipică.

Luni, 1 decembrie 2025, de la ora 19:00, Teatrul Național redeschide Atelierele Fabrica de decoruri ca sală de spectacol, cu premiera spectacolului CÂNTĂREAȚA CHEALĂ de Eugène Ionesco.

Preambul al întoarcerii în locul reconfirmării sale identitare – viitoarea Sală 2023 – branșarea Atelierelor Fabrica de decoruri la infrastructura de spectacol a Timișoarei prin acest titlu important al dramaturgiei universale dă formă, simbolic, unuia dintre marile principii ale Naționalului timișorean: Cultura și, în esența sa, Teatrul sunt constructori ai societății.

Atelierele Fabrica de decoruri sunt, la rândul lor, un spațiu definitoriu pentru istoria din ultimele două decenii a Teatrului Național. Concepute ca prima linie de producție profesionistă de decoruri de teatru din România, Atelierele Fabrica de decoruri și-au început activitatea în 2013, fiind construite pe terenul concesionat de Primăria Municipiului Timișoara în Parcul Industrial Freidorf.

Generoasele sale spații s-au impregnat de teatru în anii care au urmat, reclamând dreptul la utilizare performativă, aspirație probată în cadrul Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023, când Fabrica de decoruri s-a transformat în spațiul de reprezentare a unuia dintre titlurile nominalizate la Premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol.

CÂNTĂREAȚA CHEALĂ este piesa care a impus în cultura lumii un nou gen: teatrul absurdului. Reciclând un experiment teatral mai vechi, de dinainte de stabilirea sa la Paris, Ionesco descoperă teatralitatea extraordinară, lumea dezarticulată și teribil de comică pe care o conține, inocent, manualul franțuzesc (metoda)  „Assimil” de învățare a limbii engleze fără profesor. În timpul repetițiilor pentru prima ieșire la rampă a piesei, Eugène Ionesco a imaginat mai multe finaluri. Regizorul Mihai Măniuțiu recuperează scenic, în premieră, unul dintre aceste finaluri alternative, reconstituind un fragment din nesecata imaginație a marelui dramaturg.

În „anti-piesa” CÂNTĂREAȚA CHEALĂ, Eugène Ionesco se ia la trântă cu tradiția teatrală pe care o duce în derizoriu până dincolo de limitele ei, printr-o serie de replici de un comic nebun și, în egală măsură, un tur de forță și de măiestrie pentru interpreții deja celebrelor familii Smith și Martin și a personajelor ce gravitează în jurul lor.

Distribuția spectacolului reunește actori pe cât de cunoscuți, pe atât de apreciați ai trupei Teatrului Național din Timișoara:

  • Matei Chioariu,
  • Claudia Ieremia,
  • Alina Ilea,
  • Ion Rizea,
  • Cristina König,
  • Cătălin Ursu,
  • Bogdan Spiridon,
  • Roberta Popa,
  • Ionuț Iova,
  • Andrei Chifu,
  • Laura Avarvari,
  • Cristina Rotaru Chiperi,
  • Iuliana Crăescu,
  • Ana-Maria Pandele Andone,
  • Alina Spiridon,
  • Jasmina Mitrici
  • Darius Zet.

Regizorul Mihai Măniuțiu i-a cooptat în echipa de creație pe scenografii Adrian Damian (decor) și Luiza Enescu (costume), precum și pe compozitorul Mihai Dobre (cunoscut ca fondator al trupei Șuie Paparude).

Biletele s-au pus în vânzare on-line pe site-ul www.tntm.ro și fizic, la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, tel. 0256 201117, orar marți – duminică, orele 11:00 – 19:00.

Ordinea Zilei este partener media al Teatrului Național din Timișoara.

Autor: Bella Steriadis
Foto: Teatrul Național din Timișoara

 

Mai multe articole

Știrile zilei