Cercetătorii au ajuns la concluzia că oamenii de acum 11.000 de ani purtau piercinguri. În situl Boncuklu Tarla din Turcia, s-au făcut descoperiri care indică faptul că persoanele îngropate aici aveau în urechi sau în gură asemenea podoabe. Se pare că ornamentele ar fi putut avea semnificații sociale sau rituale importante în perioada aceea, arată revista franceză GEO.
Podoabele corporale interpretate ca piercinguri – artefacte asemănătoare cerceilor, de exemplu – au fost deja observate în rândul popoarelor din neolitic sau din epoca târzie a pietrei din diferite zone din sud-vestul Europei, Asia. Cu toate acestea, oamenii de știință nu au reușit să lege în mod explicit aceste bijuterii antice de anumite părți ale corpului unde ar fi putut fi purtate, acum mai bine de zece mii de ani.
Piercinguri vechi de 11.000 de ani
Pentru prima dată cercetătorii oferă o dovadă clară despre utilitatea acestor podoabe. Ei explică faptul că, în mormintele din situl arheologic Boncuklu Tarla (sud-estul Turciei), au fost găsite piercing-uri în apropierea urechilor și gurii ocupanților lor. Incisivii lor inferiori, vechi de aproximativ 11.000 de ani, prezentau, de asemenea, modele de uzură cauzate de purtarea unui labret, un ornament purtat adesea sub buza inferioară – și care încă mai există în unele culturi, în special în Etiopia, Amazon și Americi.
Podoabe corporale printre vânători-culegători
Situl Boncuklu Tarla ( aflat la aproximativ 125 de kilometri de Mardin, sud-estul Anatoliei), excavat pentru prima data in 2012, a fost ocupat de vânători-culegători între anii 10.300 si 7.100 i.Hr. î.Hr., perioadă de tranziție de la un stil de viață nomad la înființarea așezărilor.
Până în prezent, arheologii au descoperit la fața locului aproape 100.000 de artefacte decorative din epoca neolitică; un „număr uluitor” de coliere, brățări, pandantive, decorațiuni complicate cusute pe îmbrăcăminte, realizate din margele.
„Oamenii pur și simplu au iubit ornamentele, mai mult decât în orice alt sit”, a declarat dr. Emma L. Baysal, profesor asociat de arheologie la Universitatea Ankara (Turcia) și coautor al lucrării.
În morminte, echipa sa a identificat 85 de ornamente complete, piercing-uri antice, realizate din materiale precum silex, calcar, cupru, obsidian (sticlă vulcanică), pietricele de râu.
Acestea erau labrete, venind în diferite forme: rotunjite, alungite sau în formă de disc, variind ca diametru (cu minimum 7 mm) și lungime (cu maximum 50 mm). Acestea au fost astfel clasificate în șapte tipuri, ceea ce a permis specialiștilor să estimeze dacă erau destinate a fi introduse în cartilajul urechii sau pe buză.
CITEȘTE ȘI: Cum a descoperit istoricul Federica Gigante schimburile de informații științifice existente, în urmă cu o mie de ani, între evrei, islamici și creștini
În morminte, unele dintre labrete fuseseră dislocate din poziția lor inițială, poate de rozătoare. Dar au fost întotdeauna găsite lângă capul și gâtul rămășițelor umane. Altele erau încă „poziționate pe suprafața superioară sau inferioară a craniului sau sub maxilarul inferior”, raportează autorii studiului.
Analiza scheletelor a relevat în continuare această uzură faimoasă a incisivilor inferiori, în concordanță cu exemplele de purtare a unui astfel de piercing, așa cum s-a observat în diferite culturi moderne și antice.
Înțelegem mai bine neoliticul cu primele piercing-uri
S-a bănuit de mult că obiectele acestea curioase din neoliticul târziu au fost folosite cândva ca piercinguri, în special în legătură cu gura sau urechea. Dar aceasta este prima dată când dovezi contextuale solide susțin acest lucru.
Potrivit descoperitorilor lor, ele constituie cele mai vechi urme de străpungere a țesuturilor corporale din sud-vestul Asiei, într-o perioadă în care locuitorii săi abia începeau să se stabilească în primele sate, „unde modul de viață începea să se asemene mai mult cu ceea ce trăim astăzi”… Și unde „piercing-urile erau riscante, pentru că probabil nu se puteau trata cu ușurință infecțiile”, adaugă Emma L. Baysal.
Mai mult, deși la Boncuklu Tarla erau înmormântați oameni de toate vârstele, numai adulții aveau aceste ornamente lângă cap, gât sau piept. Acest lucru sugerează că nu erau destinate copiilor, dar și ei au fost îngropați cu multe perle.
Autorii studiului își imaginează astfel că piercingurile faciale nu au fost pur și simplu purtate în scopuri estetice. Ele ar fi putut avea o semnificație socială, legată de ritualuri de trecere la vârsta adultă – indicii ale unor astfel de practici au fost deja observate pentru neolitic – un rol deosebit în grupul social sau chiar, expresia identității unei comunități.
CITEȘTE ȘI: Cum se hrăneau oamenii în urmă cu cinci mii de ani?
Astfel, pentru arheologii care lucrează la reconstituirea modului în care oamenii preistorici au interacționat între ei, ornamentarea corpului constituie „cea mai bună sursă absolută de informații pe care o avem despre oamenii din acele perioade”, până când „scrisul este inventat [acum aproximativ 5.000 de ani în regiunea Mesopotamia,” subliniază specialistul.
Emma L. Baysal menționează că noua cercetare ar trebui să conducă la reinterpretarea a sute de artefacte din perioada neolitică, identificate în Asia de Vest și Europa de Est, care au fost cu siguranță clasificate – incorect – ca altceva decât labretele preistorice.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: www.cambridge.org
CITEȘTE ȘI: Cazuri de sindrom Down și Edwards, identificare în mai multe vestigii preistorice
