Piața muncii s-a schimbat. Tinerii vor să se angajeze cât mai devreme

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Criza sanitară a produs schimbări la nivelul întregii societăți și a influențat semnificativ comportamentul pe piața muncii. Dacă până acum tinerilor le plăcea „să mai copilărească”, în ultimele luni se constată faptul că vor să se angajeze cât mai repede pentru a contribui la veniturile familiei.

La începutul verii am observat o schimbare extrem de interesantă în comportamentul candidaților, anume că vârsta primei angajări scade și că devin din ce în ce mai activi cei foarte tineri, din segmentul de vârstă 18-24 de ani. Tendința nu doar continuă, ci se și accentuează, iar în luna iulie, numărul de aplicări venite din partea acestor tineri este dublu față de numărul de aplicări corespunzătoare celor cu vârste cuprinse între 36-45 de ani și foarte apropiat de categoria de candidați din segmentul 25-35 de ani, cei care au fost, dintotdeauna, fără excepție, cei mai activi pe piața muncii. Vorbim, concret, de 410.000 de aplicări venite dinspre candidații 18-24 versus 514.000 de aplicări primite de la cei care au între 25 și 35 de ani. În plus, creșterea pe această categorie este semnificativ mai mare și față de luna iunie, când candidații între 18 și 24 de ani au avut 300.000 de aplicări înregistrate pe eJobs.ro. Aceste numere spun foarte multe despre felul în care ultima jumătate de an a schimbat piața muncii și despre cât de important a fost acest semnal de alarmă pentru cei tineri, care, până nu demult, tratau cu mare lejeritate tema primei angajări”, explică Bogdan Badea, CEO eJobs România.

De altfel, se constată o goană după locuri de muncă, în perioada 1-31 iulie 2020, fiind înregistrate, pe eJobs.ro, 1,3 de milioane de aplicări pentru joburile din România și din străinătate.

Numărul este în creștere nu doar față de luna trecută, când, pentru prima oară s-a atins pragul de 1,2 milioane de aplicări, ci și cu 50% mai mare față de aceeași lună a anului trecut.

A crescut atât numărul mediu de aplicări pe candidat, cât și numărul efectiv de candidați disponibili. Astfel, în iulie au fost 142.000 de candidați care și-au căutat un job la noi pe platformă. Dintre aceștia, aproape 33.000 au fost candidați noi, care nu au avut până acum cont pe eJobs și care, cel mai probabil, în ultimii ani nu au fost interesați de schimbarea jobului. Numărul de candidați noi este cu 20% mai mare decât în luna iunie”, menționează Bogdan Badea.

Vânzările rămân domeniul care atrage cel mai mare număr de aplicări, urmat de relații clienți / call center, administrativ / logistică, back office, financiar / contabilitate și internet / e-commerce. Cele mai multe aplicări au venit din partea candidaților din București, Clujul fiind al doilea cel mai activ județ. Lista continuă cu Timiș, Brașov, Iași, Constanța și Prahova.

Autor: Ioana Galeș
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei