Din cauza numărului mare de infecții SARS-COV 2, spitalele din țară se văd nevoite să ia măsuri și să restricționeze vizitele aparținătorilor. Datele Institutului Național de Sănătate Publică relevă faptul că, în intervalul 15-21 iulie, s-au înregistrat 2.015 cazuri noi de COVID-19, ceea ce reprezintă o creştere cu 60 % faţă de săptămâna precedentă. Din păcate, 11 dintre persoanele care au dezvoltat boala au decedat. Una singură dintre ele prezenta comorbidități, fapt ce îngrijorează lumea medicală.
SJU Buzău restricționează vizitele
În acest context, reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Buzău (SJU Buzău) au anunțat că s-a decis ca vizitele în cadrul secțiilor unității medicale să se facă în mod controlat, în intervalul 10.00- 12.00. Măsura a fost luată ca urmare a adresei nr 3/4818 din 23.07.2024, transmise de Direcția de Sănătate Publică.
Atunci când intră în spital, aparținătorii sunt obligați să poarte mască de protecție și halat. Totodată, ei nu au voie să stea mai mult de 15 minute în salonul bolnavului. În plus, este permis ca într-un salon să se afle simultan maximum doi vizitatori.
Pentru moment restricția se va aplica pe o perioada de șapte zile.
11 decese și doar un caz prezenta comorbidități
INSP a transmis că, în săptămâna 15-21 iulie, s-au înregistrat 2.015 cazuri noi de COVID-19. Este o creștere de 60% față de cifrele înregistrate în intervalul anterior. Grav este că s-au înregistrat și 11 decese, iar dintre acestea doar o singură persoană avea și comorbidități.
„Au fost efectuate 676 teste RT-PCR şi 8.920 teste rapide antigenice, cu 11,4% mai multe decât în săptămâna anterioară. Rata pozitivităţii a fost de 21%, în creştere cu 6,4%”, au menționat reprezentanții INSP.
Până în prezent, pe teritoriul României au fost înregistrate 3.536.329 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, iar 68.973 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.
Au fost prelucrate 14.020.170 teste RT-PCR şi 14.860.496 teste rapide antigenice.
Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Pixabay/ Arhiva Ordinea Zilei

