13 iunie 2025
18.2 C
București

Mare atenție la materialele cu caracter manipulator în mediul online!

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) atrage atenţia asupra unor mesaje şi materiale cu caracter manipulator apărute în mediul online, care induc în eroare oamenii în ceea ce priveşte desfăşurarea alegerilor, şi îndeamnă publicul să raporteze astfel de conţinuturi.

Răspândirea, chiar şi involuntară, a conţinutului fals ori manipulator, inclusiv în scopul de a-l critica sau ironiza, poate contribui la propagarea sa”, atrag atenția reprezentanții MAI.

Cetăţenii sunt sfătuiți să consulte surse oficiale şi verificate atunci când accesează sau distribuie materiale care nu se bazează pe niciun fel de dovezi.

Reamintim că răspândirea, chiar şi involuntară, a conţinutului fals ori manipulator, inclusiv în scopul de a-l critica sau ironiza, poate contribui la propagarea sa. În acest context, încurajăm publicul să raporteze astfel de conţinuturi direct pe platformele de socializare şi să evite redistribuirea lor”, precizează reprezentanții instituției.

Autorităţile române monitorizează constant evoluţiile în mediul online şi colaborează activ cu parteneri interni şi internaţionali pentru a contracara campaniile de dezinformare.

Ministerul Afacerilor Interne îşi reafirmă angajamentul pentru protejarea ordinii publice şi a încrederii în procesul democratic. Subliniem faptul că procesul electoral s-a desfăşurat în condiţii de legalitate şi transparenţă, iar evaluările observatorilor internaţionali, inclusiv ale OSCE, au confirmat corectitudinea şi integritatea acestuia”, punctează reprezentanții ministerului.

Autor: Mihai Colț
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

Mai multe articole

Știrile zilei