LECȚIE DE VIAȚĂ. Educație la orice vârstă. La 90 de ani, Amalia Susana Tușa este studentă a Facultății de Teologie din Cluj-Napoca și se pregătește să susțină licența

Amalia Susana Tușa, o venerabilă doamnă ajunsă la 90 de ani, ne oferă o lecție de viață extraordinară, demonstrând că dorința de a învăța și evolua nu are vârstă. Amalia Susana este studentă la Facultatea de Teologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai, iar acum se pregătește să susțină lucrarea de licență.

Povestea sa a fost prezentată de instituția universitară la care este studentă și are darul de a ne arăta că nu există obstacole, atât timp cât avem voință și dorința de a învăța continuu.

Dragostea pentru cunoașterea lui Dumnezeu nu are limită de vârstă, fapt demonstrat de doamna Amalia-Susana Tușa, studentă a Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, care sâmbătă, 14 februarie 2026, a împlinit 90 de ani.

Doamna Amalia (Lia) este în prezent cea mai vârstnică studentă a Universității Babeș-Bolyai și, potrivit datelor publice, cea mai vârstnică studentă din România. În anul 2024, la vârsta de 89 de ani, inginerul Aurel Voicu absolvea un program de master la Universitatea „1 Decembrie 1918”, fiind considerat la acea vreme cel mai în vârstă absolvent din țară.

Luni, 16 februarie, studenta nonagenară a fost sărbătorită de comunitatea academică a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Evenimentul a fost un prilej de comuniune cu profesorii, colegii și personalul administrativ. La finalul întâlnirii, doamna Amalia s-a retras în paraclisul instituției, unde a înălțat o rugăciune de mulțumire către Dumnezeu, pentru darul vieții și pentru toate binefacerile revărsate asupra sa.”, au anunțat reprezentanții instituției de învățământ.

S-a înscris la facultate la 87 de ani

În 2023, la vârsta de 87 de ani, Amalia Susana s-a înscris la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, specializarea Teologie Didactică. În toată această perioadă a mers la cursuri alături de colegii săi care sunt și de patru ori mai tineri decât ea. Ceilalți studenți o apreciază foarte mult, reprezentând pentru ei un exemplu extraordinar de succes.

În prezent, este în ultimul an de studiu și își pregătește lucrarea de licență la disciplina Studiul Vechiului Testament, sub coordonarea pr. lect. univ. dr. Stelian Pașca-Tușa. Tema cercetării sale vizează două dintre matriarhele Vechiului Testament, Rahela și Lia.

Amalia Susana Tușa s-a născut într-o familie credincioasă, iar părinții săi au încurajat-o să studieze. A terminat liceul cu media zece, fapt ce anunța că va avea un parcurs universitar pe măsură.

Din păcate, contextul politic al vremurilor în care a trăit avea să-i schimbe traiectoria. În anul 1949, tatăl său a fost condamnat politic de regimul comunist, ceea ce i-a îngrădit accesul la studii superioare. Pasiunea pentru teologie a însoțit-o toată viața, însă abia acum a avut curajul și timpul să-și împlinească visul.

Mie îmi place să învăț, tot timpul am învățat, sunt dornică de lucruri noi, mi-a plăcut mai ales că am colegi tineri și eu pe tineri îi iubesc, pentru că nu se văicăresc și nu merg la farmacii și medici tot timpul.”, a mărturisit Amalia Susana Tușa, pentru TVR Info.

E o persoană extrem de pozitivă este și am remarcat că, deși e în vârstă, colegii ei tineri au îndrăgit-o, i-au agreat glumele și se simt bine alături de ea și când lipsea, se simțea lipsa.”, a declarat pr. lect. Stelian Pașca-Tușa, îndrumătorul lucrării de licență.

Aș putea aduna această experiență a celor 3 ani în câteva cuvinte: sobrietate și libertate, deschidere și provocare continuă spre cunoașterea noului.”, a completat arhid. conf. Olimpiu Nicolae Benea, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.

Educația continuă este un principiu pe care românii îl acceptă destul de greu, dar povestea Amaliei Susana poate reprezenta un exemplu pentru cei care cred că învățarea are vârstă. Nonagenara studentă la Cluj ne arată că nu este așa, educația fiind posibilă în orice moment al vieții noastre.

Mă consider o persoană credincioasă. Am și rădăcini – străbunicul meu a fost preot. Am fost crescută în acest spirit. Îmi place să învăț; toată viața am învățat și sunt dornică de lucruri noi. Îmi place la facultate, mai ales că am colegi tineri. Eu pe tineri îi iubesc! Mi-a plăcut teologia. Nu pot spune că mi-a fost foarte greu, dar nici ușor. Cu toate suferințele și încercările vieții, sunt un om fericit. Niciodată nu sunt singură. Dumnezeu este lângă mine și, alături de El, familia și mulți prieteni”, a transmis Amalia Susana Tușa.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului/ Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul UBB
Video: TRINITAS TV

Mai multe articole

Știrile zilei