Note scrise de mână inedite, atribuite lui Henric al VIII-lea (1491-1547), au fost descoperite pe marginile unei cărți de rugăciuni, care datează din anii 1540. Aceste adnotări dezvăluie temerile regelui, aflat la sfârșitul domniei, oferind o nouă perspectivă asupra personalității sale, dar și asupra relației sale cu ultima soție.
Este unul dintre cei mai faimoși regi ai Angliei și Irlandei, cunoscut pentru că a condus cea mai mare revoluție religioasă din istoria țării, ducând la ruptura cu papalitate și la întemeierea anglicanismului în 1534 (schisma anglicană).
Totodată, a fost asociat cu personajul lui Charles Perrault, „Barba Albastră” și asta pentru că a fost căsătorit de șase ori, și-a decapitat două soții, a divorțat de alte două, a văzut-o pe una murind de moarte naturală. Doar ultima dintre soții i-a supraviețuit.
Până în prezent, toate scrierile Tudorilor au fost cercetate și studiate pe larg, dar aceste notițele par să fi scăpat, timp de cinci secole, istoricilor specializați în regalitate.
Micheline White, profesor asociat la Colegiul de Științe Umaniste și la Departamentul de Engleză de la Universitatea Carleton (Ottawa, Canada), a descoperit, din întâmplare, aceste adnotări nepublicate ale monarhului. Și s-au dovedit a fi deosebit de instructive, dezvăluind gândurile intime care l-au străbătut pe rege la sfârșitul domniei sale.
O carte de cadou scrisă de soția sa, plină de adnotări
Cercetătoarea ne dezvăluie, într-un materialul publicat în jurnalul Renaissance Quarterly și preluat de revista franceză GEO, date interesante despre cee ace se întâmpla la nivelul curții regale.
„Schimbul de cadouri s-a dovedit a fi o practică obișnuită de a crea sau reafirma prietenii sau alianțe, mulțumind sau făcând lobby destinatarilor lor sau exprimându-și opiniile cu privire la chestiuni religioase sau politice. Cărți și manuscrise special pregătite, […] frumoase, neperisabile, portabile și adesea unice erau astfel oferite membrilor familiei regale de către curteni, clerici, cărturari”… spune cercetătorul.
Multe dintre cele mai notabile cărți primate cadou și care se regăsesc în biblioteca lui Henric al VIII-lea au fost deja revizuite. Semnele făcute de suveran au scăpat însă cercetătorilor într-o copie a Psalmilor, carte de rugăciune oferită de Catherine Parr (1512-1548), cea de a șasea și ultima dintre soțiile regelui.
Volumul prezintă o compilație a traducerii în limba engleză a șaptesprezece psalmi latini, traducere realizată de către John Fisher, dar și a două rugăciuni. Cartea a publicată la Londra de tiparul și legatorul regelui, Thomas Berthelet, în 1544.
Din întâmplare, în timp ce studia scrierile religioase ale lui Catherine Parr la o bibliotecă privată din Wormsley (Buckinghamshire, Anglia), Micheline White a descoperit „mâzgălelile” regelui.
Cartea este deosebită din mai multe puncte de vedere: este tipărită pe pergament (hârtie de lux preparată din piele de vițel sau de oaie, mai netedă și mai fină decât pergamentul obișnuit) și ilustrată manual, iar astfel de exemplare erau cărți „date de o regină”, notează expertul.
Când era pe cale să își încheie cercetarea, după ce a răsfoit cartea de lux, Micheline White și-a spus: „Chiar ar trebui să mă uit la fiecare pagină”. Și astfel a identificat o serie de adnotări făcute cu creionul, a căror caligrafie „seamănă cu adevărat cu cea a lui Henri”.
Teama de păcate de a fi ispășită la sfârșitul vieții
„Scoate de la mine plăgile tale, că pedeapsa ta m-a slăbit și m-a leșinat”; „Întoarce-ți mânia de la mine, ca să știu că ești mai milostiv cu mine decât merită păcatele mele” sunt notițele pe care cercetătoarea le-a găsit pe marginea cărții.
Micheline White este sigură că toate aceste adnotări scrise lângă pasaje și versete din cartea de rugăciuni au fost scrise de mâna suveranului. Ele oferă o nouă perspectivă asupra problemelor private din viața lui.
„Aceste semne făceau, cu siguranță, parte din lecturile și scrierile personale ale lui Henric, dar, din moment ce monarhii citeau adesea împreună cu alții și știau că citirea lor era respectată, îi tratez marginalia (note scrise de mână, desene sau semne desenate în marginea unui text de către cititor, n.e.) ca o scriere care era și performativă […].”, explică specialistul.
În momentul în care Henric al VIII-lea a făcut aceste adnotări, suferea de ulcere persistente la picioare. Suferințele fizice pe care le avea se pare că l-au schimbat pe monarg, care, aproape de sfârșitul vieții, a dat dovadă de „evlavie exemplară”.
„Lumea a crezut despre el că fost foarte încrezător, dar în toate aceste pasaje, el a adnotat gânduri prin care arată că se teme că a făcut o greșeală și a părăsit calea cea bună. În mod clar, [el] este anxios și se gândește la suferinţa lui fizică. Se teme că Dumnezeu îl va pedepsi pentru păcatele sale”, precizează Micheline White .
O mărturie a dinamicii dintre cei doi soți
În plus, subliniază ea, monarhul tocmai făcuse o alianță militară cu Carol al V-lea al Sfântului Imperiu Roman.
Mai mult decât o carte de cadouri, pe care suveranul cu teribilă reputație a prețuit-o, opera reginei sale consoarte poate fi considerată o lucrare de propagandă religioasă și politică oportună, „concepută să avanseze efortul de război […] permițând supușilor săi să ajute pe el (și armata lui) prin pocăință, imprecație și mulțumire”.
Dacă mărturisesc temerile nebănuite ale regelui englez, aceste note scot astfel în evidență și influența pe care ultima sa soție a avut-o în „exercitarea puterii monarhice” și „demonstrarea evlaviei monarhice în vremuri de criză”, conchide cercetătorul.
Mihoko Suzuki, profesor de engleză la Universitatea din Miami (SUA), este unul dintre co-editorii articolelor Renaissance Quarterly. Evidențiind „munca detectivă” extraordinară desfășurată de colega ei, ea confirmă că această cercetare ar putea modifica oarecum portretul care i-a fost făcut lui Henric al VIII-lea. „[El] a avut odată o reputație ca soț brutal și tiranic. Pe măsură ce a îmbătrânit și și-a pierdut picioarele, căsătoria cu ultima lui soție pare să fi fost mult mai colaborativă și reciprocă”.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: www.cambridge.org
