În duminica dinaintea sărbătorii Învierii Domnului, creștinii ortodocși sărbătoresc Intrarea Domnului în Ierusalim – Duminica Floriilor (care anul acesta este în 9 aprilie). Această sărbătoare este despre o mare bucurie, dar și despre o mare tristețe.
Bucuria este una a florilor, a ramurilor de smochin și a alaiului care Îl întâmpină la intrarea în Ierusalim ca pe un Împărat: îl recunosc drept Mesia, întruchiparea tuturor speranțelor lor de eliberare, de bunăstare, de sănătate.
Tristețea este a Domnului Însuși pentru că El știa, iar noi știm acum, că această bucurie marchează intrarea în Săptămâna Patimilor. El știa că mulți dintre cei care îi cântă acum „Osana Fiului lui David; binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului! Osana întru cei de sus” (Matei, 21,9) îi vor striga doar peste câteva zile: „Să fie răstignit!” ( Matei 27, 23)
„Intrarea în Ierusalim – prefigurarea triumfului deplin al lui Iisus prin învierea Sa din morți”
La capătul unei perioade de aproape trei ani și jumătate în care a îndrumat, a învățat, a vindecat: orbi, leproși, paralitici, a înviat oameni din morți – tocmai îl înviase pe bunul său prieten Lazăr, cel mort de patru zile – Iisus ajunge – pentru ultima oară – la Ierusalim și este primit ca un rege: „A fost o manifestație de bucurie. A fost marele triumf al lui Iisus. În aparență. Era un triumf pe care-l merita, fără îndoială. Era cu adevărat din casa lui David. Era cu adevărat din viță regească și putea să fie rege. Dar nu acesta era scopul Lui.”, ne arată într-o predică Înalt Prea Sfințitul Antonie Plămădeală (1926-2005), Mitropolit al Ardealului.
Tot de la el aflăm pricina tristeții Domnului: „Era trist din pricina nestatorniciei inimilor omenești. Era trist pentru că nu-i înțeleseseră misiunea. Nu venise să se încoroneze rege. Venise să transforme sufletele oamenilor. Să-i facă mai buni. De aceea triumful era doar un triumf aparent. De fapt, mântuitorul știa că această intrare în Ierusalim era intrarea în Săptămâna Patimilor. Era intrarea în confruntarea cu moartea” (Î.P.S. Antonie Plămădeală – Ultima Intrare în Ierusalim, cuvânt la Duminica Floriilor Catedrala din Sibiu, 1988)
La rândul său, Înalt Prea Sfințitul Bartolomeu Anania (1921-2011), Mitropolit al Clujului ne spune :
„Pentru că noi sărbătorim astăzi cu bucurie, acum la încheierea postului de șase săptămâni, propriu-zis al Păresimilor, și când începem un post cu totul special al Săptămânii Patimilor, iată că trăim un moment de bucurie, de lumină, de veselie. De ce? Pentru că noi știm mai mult decât știau contemporanii lui Iisus care L-au primit în Ierusalim și apoi L-au osândit. Nouă ne-a lăsat Iisus, prin Sfinții Apostoli, ne-a lăsat Evangheliile care ne luminează și avem altă conștiință, altă chibzuință și alt mod de a evalua lucrurile și evenimentele. Noi știm că așa cum fusese și Schimbarea la Față, Intrarea în Ierusalim era prefigurarea triumfului deplin al lui Iisus prin învierea Sa din morți. Ca un împărat a suferit, ca un împărat a Înviat, ca un împărat S-a ridicat la cer și ca un împărat va veni la sfârșitul veacurilor. El astăzi, mâine și în veci, același Iisus.
Și noi știm, iubiții mei, că prăznuind intrarea triumfală a Domnului și purtând amintirea ramurilor de finic, de salcie verde înmugurită și cu care veți pleca la casele voastre(…) fiecare creștin va avea grijă ca peste câteva zile să nu ceară condamnarea lui Iisus. Veți avea grijă ca ramura de salcie pe care o veți duce astăzi acasă să o puneți la icoană sub formă de cunună și să o păstrați până anul viitor și nu să o prefaceți, prin păcatele voastre, în bici care să rănească și să sângereze trupul lui Iisus.
Primiți lumina acestei Duminici, priviți simbolul ramurilor de salcie ca pe un simbol al bucuriei și al biruinței definitive!” (Î.P.S. Bartolomeu Anania (1921-2011) Mitropolit al Clujului și Feleacului: Suferința Biruitoare a lui Iisus, vol Cele mai frumoase predici/ Intrarea Domnului în Ierusalim ed, Lumea Credinței, București 2019).
