Igor Grosu a fost reales în funcţia de preşedinte al Parlamentului de la Chişinău în prima şedinţă a noului legislativ format în urma alegerilor din 28 septembrie.
Candidatura sa a fost propusă de grupul parlamentar al Partidului Acţiune şi Solidaritate, care are majoritatea (55 de mandate din 101) în noul for legislativ.
Pentru această funcţie a concurat şi unul din cei patru lideri ai Blocului „Alternativa”, deputatul Alexandr Stoianoglo, care a candidat anul trecut şi la alegerile prezidenţiale, fiind contracandidatul învins de Maia Sandu în al doilea tur de scrutin. Blocul „Alternativa”, din care face parte şi partidul lui Ion Ceban, primarul Chişinăului, are opt mandate în noul parlament.
Igor Grosu, liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate – formaţiune care a câştigat alegerile parlamentare – a ocupat funcţia de preşedinte al Parlamentului şi în legislatura precedentă, timp de patru ani.
Noul parlament de la Chişinău are șase grupuri parlamentare şi un deputat independent.
În urma alegerilor din 28 septembrie au intrat în parlament două blocuri electorale şi trei partide.
Între timp, preşedinta Maia Sandu a anunţat că iniţiază, joi şi vineri, consultări cu partidele parlamentare pentru desemnarea candidatului pentru funcţia de prim-ministru. Preşedinţia a transmis că şefa statului a invitat fracţiunile şi grupurile parlamentare la consultări pentru desemnarea candidatului pentru funcţia de prim-ministru.
PAS, partidul care a susţinut-o pe şefa statului şi care este majoritar în Parlament, a anunţat că îl va propune pentru funcţia de prim-ministru pe economistul Alexandru Munteanu.

