Soarta Spitalului General Căi Ferate Ploiești stă în pixul unor politicieni, care vor stabili ce se va întâmpla cu această unitate sanitară după preluarea sa de către Consiliul Județean Prahova. Aleșii județeni trebuie să știe că decizia pe care o vor lua poate reprezenta „o piatră de hotar” în cariera lor politică, așă că e important să aibă în vedere interesul oamenilor din județ, nu pe cel al oportuniștilor care au inundat sistemul public de sănătate. Și dacă vor să dovedească faptul că le pasă de prahoveni, atunci trebuie să lupte pentru ca Spitalul CF Ploiești să nu fie închis, iar echipa care activează aici să fie desființată prin plecarea cadrelor medicale.
Președintele administrației județene, Virgil Daniel Nanu a inițiat un proiect de hotărâre privind „aprobarea solicitării transferului unității sanitare Spital General Căi Ferate Ploiești din subordinea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în subordinea Consiliului Județean Prahova”, iar documentul urmează să fie dezbătut în ședința din data de 30 martie. Interesant este că, în aceeași zi, urmează să fie analizat și un alt proiect inițiat de Nanu, care vizează „transferul managementului asistenței medicale al Spitalului de Pediatrie Ploiești de la Consiliul Local al Municipiului Ploiești la Consiliul Județean Prahova”.
Problema transferului unităților sanitare CF este dezbătută de mai mulți ani, existând nenumărate încercări prin care s-a dorit desființarea rețelei formate din 15 spitale, aflată în administrarea Ministerului Transporturilor. Cel care a „reușit” să distrugă această rețea este Sorin Grindeanu, actualul președinte al PSD. În perioada în care conducea Transporturile a anunțat cedarea spitalelor către cine este dispus să le ia în administrare, motivul invocat fiind acela că el se ocupă de făcut autostrăzi, nu de unități sanitare.
Trecând peste cinismul declarațiilor, care de altfel îl caracterizează, mai trebuie spus că a lansat o serie de amenințări indirecte din care reieșea ideea că spitalele care nu-și găsesc „stăpân” riscă desființarea. Pentru Grindeanu și ai lui nu a contat faptul că este „jucată la ruletă” soarta a sute de cadre medicale care lucrează din greu în aceste instituții și care nu mai au nevoie să trăiască și sub stresul posibilei pierderi a locului de muncă. De asemenea, nu a contat viața zecilor de mii de pacienți îngrijiți de-a lungul timpului aici.
Nu au contat oamenii pentru că, în realitate, distrugerea rețelei de spitale din subordinea Transporturilor a avut la bază interesele unor apropiați ai Partidului Social Democrat. Și am putea aminti aici „gașca” pe care lumea medicală o numește „UMFISTANUL bucureștean”, care și-a dorit foarte mult și chiar a reușit să pună mâna pe Spitalul CF2 din Capitală. Iar exemplele ar putea continua, în fiecare județ în care funcționează astfel de unități existând alte grupuri de interese, cele mai multe dintre ele fiind legate direct de afaceri care vizează sistemul public de sănătate, dar și de afaceri imobiliare …. Dar să revenim la Spitalul CF Ploiești, pe care mulți au pus ochii.
Mereu, același nume: Mariana Câju, femeia care „construiește” spitale
Imediat după ce s-a anunțat desființarea rețelei sanitare din subordinea Ministerului Transporturilor, Spitalul CF Ploiești a devenit o miză politică în Prahova.
Fostul primar al orașului, Andrei Volosevici, și fostul președinte al Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu, au demarat un joc periculos care a împiedicat Spitalul CF Ploiești să fie preluat de Ministerul Afacerilor Interne. O astfel de preluare reprezenta un mare câștig pentru sistemul de sănătate din acest județ și pentru bolnavii de aici. Doar că au existat interese mult mai puternice decât cele ale populației, iar această preluare a fost blocată chiar la inițiativa unor personaje pe care acum le regăsim în echipa care stabilește soarta Spitalului CF Ploiești.
Inițial, Volosevici a anunțat că vrea sediul Spitalului CF Ploiești pentru a muta acolo Pediatria. Din fericire pentru ploieșteni, au fost aleși locali care au înțeles pericolul unui astfel de transfer și s-au opus aprobării proiectului care prevedea această preluare. Interesant este că, în vremea în care fostul primar dorea Spitalului CF Ploiești, la cabinetul său era încadrată ca și consilier personal o doamnă pe care am întâlnit-o și în structurile MAI și care acum apare în actuala echipă a președintelui CJ Prahova, Virgil Daniel Nanu. Este vorba despre Mariana Câju, cea care în perioada Andrei Volosevici a fost și membră în Consiliul de Administrație al Spitalului de Pediatrie Ploiești.
Toate aceste informații trebuie menționate, deoarece este important să vedem ce rol joacă doamna aceasta în sistemul de sănătate din Prahova și cum de apare mereu în proiecte care vizează sectorul medical.
„Consilierul invizibil” din vremea lui Andrei Volosevici, mutat la cabinetul lui Virgil Daniel Nanu. Și-a adus și multele case din Italia

Legătura Marianei Câju cu Prahova a apărut în anul 2021, atunci când primarul Andrei Volosevici a anunțat că își aduce în echipă un consilier pe probleme de sănătate, iar persoana aleasă a fost chiar această doamnă.
Mariana Câju a ocupat de-a lungul timpului o serie de funcții în instituții de stat centrale și județene, pentru care a fost foarte bine plătită având în vedere proprietățile pe care le deține.
Într-un singur an calendaristic, de exemplu, doamna Câju a fost plătită de MAI București, de Primăria Ploiești și de Primăria Făgăraș. În același an, a fost membru CA la Spitalul Municipal Ploiești, la Spitalul de Pediatrie Ploiești și la Spitalul Municipal Făgăraș „dr. Aurel Tulbure”, iar între timp s-a ocupat și de o afacere personală pe care a derulat-o la un moment dat chiar pe două firme.
E clar că Mariana Câju este un „profesionist” pe care au ajuns „să se bată” autoritățile statului român, pentru că nu ne putem explica altfel cum de „țopăie” din instituție în instituție! CV-ul său nu a fost făcut public de niciunul dintre angajatorii pe care i-a avut, informațiile despre formarea sa fiind sporadice. Se știe că a fost peste două decenii membră în PNL, partid de care s-a despărțit cu „scântei” în 2017, „scântei” care s-au mai aprins în ultimii ani atunci când a avut conflicte deschise cu diverși lideri liberali și când a început să o cuprindă fiorul social- democrat. De asemenea, se mai știe că a fost vicepreședinte și președinte interimar al Consiliului Județean Brașov.
În plus, este cunoscută ca fiind cea care nu a vrut „să importe COVID”, în primăvara anului 2020, atunci când, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal Făgăraş, a refuzat preluarea pacienţilor cu COVID-19 din judeţul Braşov.
„Nu înţelegem de ce acest virus trebuie „importat” de la Braşov la Făgăraş, unde nu există pacienţi confirmaţi cu acest virus. Cerem ministrului Sănătăţii să revină asupra deciziei. Acest mesaj este adresat prim-ministrului României, pentru a opri acele persoane din conducerea judeţeană care au luat această decizie şi l-au indus în eroare pe ministrul Sănătăţii. Cer să oprească această incompetenţă şi iresponsabilitatea acestor domni – preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea şi prefectul judeţului, Cătălin Văsii – care se fac responsabili de acte cu caracter criminogen, dacă acest ordin va fi aplicat la Făgăraş”, a declarat Câju, într-un comunicat de presă transmis la data de 1 aprilie 2020.
De asemenea, este cea pe care Allen Coliban, în perioada în care era primar al Brașovului, a acuzat-o că a falsificat un contract care viza întocmirea documentației și oferirea de asistență pentru atribuirea prin licitație publică a colectării și depozitării gunoiului din oraș. La vremea respectivă, Mariana Câju deținea firma MCC Tehno Suport, societate implicată în tot acest scandal.
În plus, presa a relatat despre activitatea Marianei Câju la Spitalul din Făgăraș, acolo unde a reușit performanța de a achiziționa aparatură medicală cu adaos comercial de 328%! Numele său apare și în diferite anchete care vizează achiziții mai mult sau mai puțin „curate”.
În ceea ce privește pregătirea pe care o are, într-un interviu pentru o publicație locală, Mariana Câju a susținut că este absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității București și are un titlul de doctor la Universitatea de Apărare Carol I cu teza „Dezvoltarea locală și impactul asupra percepției cetățenilor privind securitatea națională. Studiu de caz pentru Județul Brașov”, iar acest amănunt referitor la instituția la care și-a susținut doctoratul ar putea avea relevanță pentru cei care cunosc mai bine culisele politice din România .
Mult mai vizibile sunt însă bunurile pe care această doamnă le are în proprietate, iar ultima sa declarație de avere ar face invidios orice om de bună credință care muncește o viață și care nu reușește să dețină: două case de locuit și un apartament în Italia, o altă casă de locuit în localitatea Herman, din județul Brașov, un apartament în Mamaia, plus un autoturism Nissan. La toate acestea se adaugă un teren intravilan de 800 de metri pătrați în Herman, un altul de 3.424 metri pătrați în aceeași localitate și nu mai puțin de zece conturi bancare în lei sau valută deschise la diferite instituții financiare. Atenție! Toate bunurile nominalizate mai sus nu au intrat în posesia Marianei Câju ca urmare a unor moșteniri sau donații, ci au fost achiziționate prin contracte de vânzare cumpărare în ultimii ani. De exemplu, proprietățile din Italia au fost cumpărate în 2006, 2020 și 2021, ani în care Mariana Câju este plătită de stat. E drept că în timp ce „servea” statul avea și afaceri personale. În anii în care a activat la Primăria Ploiești a primit dividende și de la firma ANGIPEL SRL, care oferă „alte activități de servicii suport pentru întreprinderi”, iar în trecut s-a bucurat și de „rezultatele” MCC Tehno Suport, societate pe care între timp a închis-o.
CITEȘTE ȘI: Virgil Daniel Nanu: Spitalul General CF Ploiești își păstrează statutul juridic și nu se închide!
Mariana Câju este „mămica” noului spital municipal promis de Volosevici
Mai trebuie spus că, în perioada în care a activat în cabinetul fostului primar al Ploieștiului (28 ianuarie 2021- 24 octombrie 2024), Mariana Câju s-a făcut remarcată printr-o „discreție” totală, fiind poreclită de funcționarii din instituției „consilierul invizibil”.
Discreția era doar o aparență, pentru că rolul său era unul foarte important, dacă ne gândim că a fost numită ca membru în consiliile de administrație ale celor două spitale ale orașului Ploiești. Mai mult, tot ea a fost cea care a coordonat proiectul „Noul spitalului municipal” pe care Volosevici l-a tot promis și care a murit înainte de a trece de etapa „consultanților”, dar nu înainte de a înghiți bani frumoși din bugetul local al orașului Ploiești.
Pentru acest proiect, ploieștenii au achitat către firma SC Medexpert Vision 2018 SRL suma de 135.000 RON, plus TVA. Întâmplător sau nu, SC Medexpert Vision 2018 SRL este o altă firmă fără nicio legătură cu Prahova, dar apropiată de Mariana Câju.
În cadrul proiectul „Noul spital municipal”, coordonat de consiliera lui Andrei Volosevici, a fost plătită și suma de 100.000 de euro pentru o scrisoare de angajament, în urma căreia Ploieștiul s-a ales cu documentația „Spitalul PPP Ploiești”, un raport întocmit de Corporația Financiară Internațională (IFC) prin care se stabilește oportunitatea unui astfel de proiect. Toate aceste fonduri au fost consumate doar pe niște hârtii, pentru că suntem deja în 2026, plățile au fost făcute în 2022, iar „Noul spitalul municipal” a rămas doar la nivel imaginar.
Acum doamna Câju și-a mutat bagajele la CJ Prahova, acolo unde se vorbește – culmea – tot despre construirea de spitale… De altfel, nu este singura zonă în care Mariana Câju promite spitale noi, având un astfel de proiect și în Făgăraș. Dar totul este doar la nivel de „consultanță”, pentru că până acum nu a văzut nimeni un spital ridicat grație serviciilor prestate de această doamnă.
Ce spune Virgil Daniel Nanu despre rolul Marianei Câju în Prahova

Este evident pentru toată lumea că prezența doamnei Câju în Prahova ridică mari semne de întrebare despre ce urmează să se întâmple în sistemul de sănătate publică din zonă. Până acum doamna a reușit doar să acumuleze o impresionantă avere personală și să pună în practică, în diversele regiuni ale României în care a acționat, „afaceri” care vizează sistemul de sănătate.
În contextul în care numele său apare în echipa de consilieri de pe lângă cabinetul lui Virgil Daniel Nanu, Ordinea Zilei a solicitat un punct de vedere din partea președintelui Consiliului Județean referitor la rolul pe care aceasta îl are în administrația județeană. „Doamna Câju Mariana este consilier încadrat la Cabinetul Președintelui Consiliului Județean, cu contract individual de muncă, cu timp parțial și durată determinată. În conformitate cu fișa postului, consilierul monitorizează și verifică activitatea în domeniul sănătății; monitorizează, coordonează și verifică activitatea desfășurată pe proiecte din fonduri externe și bugetare”, se arată în documentul semnat de Virgil Daniel Nanu.
Totodată, președintele CJ Prahova ne-a transmis că Mariana Câju a fost plătită în decembrie 2025 cu 2.957 lei, iar în ianuarie 2026 cu 2.290 lei. Sumele merită amintite pentru că vin să confirme faptul că prezența Marianei Câju în Prahova nu ține neapărat de salariul pe care îl primește….
În aceeași solicitare, l-am rugat pe președintele Virgil Daniel Nanu să ne spună ce o recomandă pe Mariana Câju pentru funcția pe care o deține. De asemenea, i-am cerut să ne prezinte un CV al consilierei sale, să ne spună dacă este acționar în societăți comerciale, ce legături are cu Prahova etc…. Dar toate aceste întrebări au rămas fără răspuns.
Și pentru că ne-am dorit să prezentăm și un punct de vedere al Marianei Câju, i-am transmis și ei o solicitare scrisă, inclusiv prin instituția în care lucrează, dar a preferat tăcerea.
În contextul actual în care se discută soarta unei unități sanitare extrem de importante pentru regiune, toate aceste neclarități care plutesc în jurul acestei doamne pot genera consecințe grave pentru sistemul de sănătate din Prahova. Preluarea de către CJ Prahova a Spitalului CF Ploiești este certă, dar e importantă și modalitatea în care se va face transferul acesta și rezultatele. Virgil Daniel Nanu a promis în mai multe rânduri că Spitalul CF Ploiești își va păstra statutul juridic și va continua să funcționeze ca unitate de sine stătătoare. Iar acum este timpul să le demonstreze prahovenilor cât valorează cuvântul său. Pentru că, dacă nu se va ține de cuvânt și va accepta jocurile pe care Mariana Câju le face de foarte mulți ani în sistemul de sănătate, el și partidul din care face parte vor ajunge să achite nota de plată când vor cere votul oamenilor.
Autor: Ștefania Enache
Foto: Ordinea Zilei / Virgil Daniel Nanu Facebook

