Cursă suplimentară pe Dunăre, între oraşele Tulcea şi Sulina

Începând de vineri, 21 iunie, societatea care asigură transportul regulat de călători în Delta Dunării, subvenţionată de Ministerul Transporturilor, va suplimenta, cursele pe fluviu între oraşele Tulcea şi Sulina, în contextul începerii vacanţei elevilor. Anunțul a fost făcut de Nicolae Chichi, directorul executiv al societăţii Navrom Delta SA.

Astfel, dacă în momentul de faţă, zilnic, pe relaţia dintre cele două oraşe circulă doar o singură navă, care pleacă la ora 13.30 din Tulcea spre Sulina şi se întoarce în dimineaţa zilei următoare, începând de vineri, va mai circula o navă cu plecare din municipiul reşedinţă de judeţ la ora 10.00.

Noua cursă Tulcea – Sulina şi retur va pleca din Tulcea la ora 10.00, va ajunge la Sulina în jurul orei 12.00 şi îi va putea prelua la ora 13.30 pe turiştii care părăsesc unităţile de cazare şi vor să ajungă în jurul orei 16.30 la Tulcea.

Operăm în deplină siguranţă pe toate cele trei rute pe care le avem, chiar dacă în proximitate avem un conflict armat, chiar dacă (pe braţul Chilia al Dunării, zona de frontieră româno-ucraineană – n.r.) avem o mică porţiune prin care trecem cu navele noastre prin apele teritoriale ale Ucrainei”, a precizat directorul executiv al societăţii Navrom Delta SA, pentru AGERPRES.

Preţurile biletelor care pot fi cumpărate de turişti şi localnici atât online, cât şi de la casieriile societăţii nu s-au majorat faţă de anul trecut.

Cursa suplimentară pe relaţia Tulcea – Sulina va circula pe Dunăre până pe data de 15 septembrie, conform graficului afişat pe site-ul societăţii.

Autor: Mihai Colț
Foto: Navrom Delta SA

Mai multe articole

Știrile zilei