Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” derulează în zilele de marți și miercuri o campanie de măsurare a tensiunii arteriale şi de promovare a monitorizării corecte şi constante a acesteia.
Campania este organizată cu prilejul Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hipertensiunii Arteriale.
„Testările gratuite, organizate în data de 16 mai, în intervalul orar 10.00 – 12.00 şi, respectiv, în data de 17 mai, în intervalul orar 12.00 – 14.00, în holul Ambulatoriului Clinic Integrat al SUUMC, îşi propun, ca obiectiv principal, conştientizarea importanţei măsurării tensiunii arteriale şi promovarea monitorizării, corecte şi constante a acesteia”, anunță reprezentanții Spitalului Militar.
Participanţii la campanie vor beneficia atât de servicii medicale de măsurare a tensiunii, pulsoximetrie şi EKG, cât şi de consultaţii, însoţite de recomandări privind adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi a unei diete echilibrate care să prevină apariţia hipertensiunii arteriale.
„Pacientul care are hipertensiune arterială are de patru ori risc mai mare de a face un accident vascular şi e foarte greu de diagnosticat, pacienţii sunt asimptomatici, depistăm valoarea mai mare a tensiunii cu diferite ocazii, prin controale periodice. Unul din trei oameni ai lumii are hipertensiune, din păcate doar unul din trei este diagnosticat şi unul din trei este şi controlat. (…) În România, un studiu a dovedit faptul că pentru un control riguros al tensiunii trebuie să avem practic mai mult de două medicamente”, atrage atenția colonel medic Alice Munteanu, medic primar cardiologie, şef al Centrului de Boli Cardiovasculare al SUUMC.
Medicul a insistat asupra importanţei controlului tensiunii arteriale pentru a se lua măsuri în cazul în care se constată că aceasta este crescută.
„Dacă avem o tensiune sub 120 cu 80 nu trebuie să ne mai luăm tensiunea un an de zile, însă dacă avem 140 o dată ne gândim că ar trebui să facem ceva măcar din punct de vedere igieno-dietetic, adică să schimbăm stilul de viaţă, în ceea ce priveşte alimentaţia, interzicerea fumatului, a consumului de sare. Populaţia să fie încurajată să facă sport, să meargă pe jos, dar şi pentru controlul periodic o dată pe an după 40 de ani, măsurarea tensiunii, respectiv o electrocardiogramă. Repercursiunile acestei boli sunt practic ascunse. De aceea, spunem noi că avem o afectare de organ subclinică, adică nu se manifestă, dar de fapt şi de drept această boală afectează cordul, ochiul, creierul şi pacienţii noştri vin cu complicaţii”, a nuanțat Alice Munteanu.
Hipertensiunea arterială (HTA), una dintre cele mai frecvente afecţiuni cardiovasculare, reprezintă o importantă problemă de sănătate, cu o prevalenţă în continuă creştere în România. Importanţa diagnosticării şi tratării acestei patologii rezidă în prevenţia complicaţiilor severe ce derivă din această boală (accident vascular cerebral, infarct miocardic, insuficienţă cardiacă, aritmii etc). Pentru că de cele mai multe ori HTA este diagnosticată tardiv, controlul periodic, chiar şi în absenţa simptomelor, ar putea preveni apariţia complicaţiilor.Hipertensiunea arterială este responsabilă, prin complicațiile sale, de peste 45% din totalul deceselor cauzate de boli cardiovasculare și 51% dintre decesele cauzate de accidente vasculare cerebrale, care împreună sunt cele mai mari cauze ale morbidității și mortalității la nivel mondial. Reducerea valorilor tensiunii arteriale salvează vieți!
Autor: Sofia Filip