Calendarul zilei: Sfântul Teotim, Episcopul Tomisului

Astăzi vom vorbi despre Sfântul Teotim, Episcopul Tomisului.

Sfântul Teotim este numit și Teotim I, „scitul” sau „filosoful”. Acest sfânt era originar din Dacia Pontica și a trăit în a doua jumătate a secolului al IV-lea și începutul celui de-al V-lea, păstorind cetatea de la Marea Neagră.

Despre Sfântul Teotim I, istoricul bisericesc Sozomen scria că ducea o viață ascetică, purta plete lungi și rostea vorbe înțelepte, motiv pentru care i se spunea „filosoful”.

El a fost educat atât în filosofia monahală de practicare a ascezei , cât și în cultura și în filosofia greacă.

În vremea aceea, până și împăratul bizantin Arcadius a auzit de Sfântul Teotim datorită prieteniei acestuia cu Sfântul Ioan Gură de Aur.

În anul 400, Sfântul Teotim a luat parte la un sinod local din Constantinopol, convocat de Sfântul Ioan Gură de Aur împotriva învățăturii eretice a episcopului Antonin al Efesului.

În lista celor care semnau documentele sinodului, Teotim era menționat pe primul loc.

Invocarea numelui Sfântului Teotim al Tomisului, la lucrările Sinodului IV Ecumenic, ca autoritate a dreptei credințe, constituie pentru noi, românii, o mărturie de mare preț privind izvoarele ortodoxiei românești în creștinismul daco-roman.

Autor: Ligia Beatrice Vasilescu
Foto: Ordinea Zilei

Mai multe articole

Știrile zilei