Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș anunță realizarea unei a doua intervenții de artroplastie de revizie de şold cu alogrefă. Echipa care a intrat în sala de operații a fost formată din experți ai Secţiei Clinice Ortopedie şi Traumatologie, secție condusă de Prof. Dr. Tiberiu Bațagă.
Operația a fost realizată de Dr. Dorin Sălcudeanu şi Asist. Univ. Dr. Pal Fodor, medici primari Ortopedie şi Traumatologie. Alături de cei doi specialiști s-au aflat și Şef Lucrări Dr. Raluca Fodor, medic primar ATI, Dr. Daniel Dacher, Dr. Denis Pasc, medici rezidenţi ortopedie şi traumatologie, Dr. Balasz Hunor, medic rezident ATI.
CITEȘTE ȘI: Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” oferă tratamente cu toxină botulinică pentru pacienții care prezintă spasticitate
Intervenția de artroplastie de revizie şold drept a avut loc joi și a implicat reconstrucţia acetabulului şi a femurului cu alogrefă osoasă. Pacienta are 54 de ani și prezenta decimentare a componentelor protetice cu lipsă osoasă la nivelul acetabulului şi a femurului proximal. Starea şi evoluţia femeii este una bună.
Este a doua intervenției realizată în cadrul Programului Naţional de Transplant, Subprogramul Os-Tendon, după reacreditarea, începând cu luna iunie 2022, a Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş de către Agenţia Naţională de Transplant. Unitatea medicală a primit dreptul de a desfășura activităţi de transplant ţesut (os/tendon/ligament).
CITEȘTE ȘI: Premieră la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi
Ţesutul osos spongios (alogrefa) necesar pentru intervenţia artroplastie de revizie şold drept provine de la Banca de Ţesut Colentina, coordonată de Dr. Andrei Nica.
Autor: Sofia Filip
Foto: Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș

