Are 37 de ani și astăzi, cu ajutorul medicilor de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași, învață să meargă din nou. Silviu Stoica spune despre el că este exact ca un copil pentru care viața se deschide și îi oferă noi oportunități.
Șansa tânărului din Galați a venit ca urmare a unei intervenții chirugicale extrem de rare, realizată de echipa condusă de conf. univ. dr. Lucian Eva, managerul spitalului ieșean.
„S-a adresat spitalului nostru pentru un deficit motor la membrele superioare și inferioare, ceea ce se numește tetrapareză. În urma investigațiilor s-a decelat un neurinom, o tumoră a nivelul măduvei cervicale dezvoltată din teaca unui nerv. Aceste tipuri de tumori sunt extrem de rare, reprezentând câteva procente din toată patologia coloanei cervicale. A avut o dezvoltare în bisac, adică o mare parte dezvoltată în canalul medular care comprima măduva, având drept rezultat respectivul deficit motor, iar cealaltă componentă șa nivelul unei formațiuni anatomice numită foramen neural, adică locul pe unde nervul iese din coloană. S-a făcut o intervenție laborioasă, a durat aproximativ patru ore, s-a reușit să scoatem în totalitate componenta din canalul medular și peste 95 % din foramen neural”, explică medicul.
Conf. univ. dr. Lucian Eva subliniază faptul că pacientul are o evoluție bună, urmând să fie externat zilele următoare.
Silviu mulțumește pentru minunea din viața sa
Pentru Silviu, intervenția chirurgicală pe care a suferit-o reprezintă o adevărată minune. Nu încetează să se mire de tot ce i-a fost dat să trăiască și le mulțumește tuturor celor care au contribuit la îmbunătățirea stării sale de sănătate. „Ce am văzut aici am rămas mirat. Merg acum, am stabilitate. Sunt ca un copil care merg. Nici mie nu-mi venea să cred. Este un om deosebit (n.r. medicul) și nu îmi venea să cred am avut șansa asta sau norocul că am fost pe mâna lui”, povestește pacientul de 37 de ani.
„Nu mai aveam stabilitate, cădeam pe jos, nu mai puteam să mai merg foarte bine și am ajuns la spital. M-au trimis de la Galați la domul Eva. Eu am avut prima data covid. Am avut codiv și cred că mai tare s-a aprofundat și de acolo nu am mai putut să merg. De la săptămână la săptămână începeam să merg mai greu. Și am ajuns aici și mulțumesc lui Dumnezeu a fost operația perfectă. Merg acum, am stabilitate. Sunt ca un copil care merg. Nici mie nu-mi venea să cred. Și diferența care am văzut-o acuma că merg ca un copil, fac pași puțin câte puțin.Nu mi-a explicat nimeni nimic.”, completează tânărul.
Abia la spitalul din Iași i s-a pus un diagnostic, iar medicii au decis să intervină chirurgical. „Pe unde am fost nu mi-a găsit nimeni nimic. Mă căutam la cap, mă căutam la spate, că aveam dureri și aici până în picioare. Durerea pleca de aici în mâni, îmi tremura și mâna stângă și dădea în picioare, până jos, nu simțeam nimic. Și într-adevăr aici în spital sunt foarte buni profesioniști. Ce am văzut aici am rămas mirat. Am văzut doctori care se implică foarte mult. Chiar nu credeam. Eu de România fugeam, am stat și mulți ani pe afară. Dar în România, la Iași am văzut doctori care se implică și am văzut implicarea lor zi de zi și asta e foarte frumos. Să îi dea Dumnezeu sănătate și să o tină tot așa. Este un om deosebit care nu îmi venea să cred că am avut eu șansa asta sau norocul că am fost pe mâna lui. Eu zic noroc că am fost pe mâna lui.”, mai spune Silviu.
Privind în spate, tânărul conștientizează că, dacă nu avea șansa de a ajunge la spitalul din Iași, starea sa de sănătate se putea degrada și mai mult și risca să își piardă viața. „Aici am văzut diferența asta, eu tot lungeam o boală care poate nu mai aveam scăpare. Să trăiesc lângă familie și îmi dorec să plec mai repede. Banii nu contează și nu contează nimic. Sănătatea contează foarte mult. Noi toți fugim după bani, să avem, să facem, dar dacă nu ai sănptate nu rezolvi nimic. Și ce am văzut aici în două săptămâni rămâi marcat”, subliniază Silviu Stoica.
Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iași este una dintre unitățile medicale etalon din țara noastră. În ultimii ani, în ciuda contextului pandemic, tot mai mulți români aleg să se trateze în capital Moldovei. Pacienți care nu pot fi salvați în alte clinici din România sau nu își permit costul acestor tratamente în clinicile private vin la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” și primesc o nouă șansă la viață.

