Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horaţiu Moldovan, a anunţat că a fost scoasă obligativitatea semnării cu cardul de sănătate, pentru o perioadă de timp, din cauza unei defecţiuni a sistemului informatic al CNAS.
„Întâmpinăm de foarte mulţi ani aceste probleme (n. r.: cu sistemul informatic), care se acutizează periodic. Este o problemă cronică, o boală cronică ce se acutizează din când în când. Suntem într-un astfel de moment, vom interveni cu soluţii de criză, în sensul în care am scos pentru o perioadă de timp obligativitatea semnării cu cardul, astfel încât relaţia dintre medic şi pacient, dintre furnizor şi pacient să se desfăşoare cu rapiditate”, a declarat Horaţiu Moldovan.
În acest context, șeful CNAS a amintit că anul viitor va exista o nouă platformă informatică a CNAS. „Lucrăm la noua platformă informatică care va fi gata la mijlocul anului viitor, care spuneam că suntem în teste acum şi, aşa cum am promis, din ianuarie va fi disponibilă platforma de programări online, pentru că nu a mai existat aşa ceva. E o nouă componentă a acestei platforme informatice. E un instrument care ajută pacientul să navigheze mai uşor. Vor putea pacienţii, aparţinătorii sau medicii, să facă programări online către toţi furnizorii în contract cu CNAS”, a detaliat Horaţiu Moldovan.
Autor: Sofia Filip
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

