Concedieri masive la Microsoft. 9.000 de angajați pleacă

Microsoft aplică o nouă rundă de disponibilizări. Concedierile massive vizează 9.000 de angajați care trebuie să părăsească gigantul IT. Este vorba despre aproximativ 4% din forţa sa de muncă globală, iar decizia vizează echipe din diverse regiuni, niveluri de experienţă şi departamente.

Anunțul concedierilor masive a fost făcut chiar la începutul noului an fiscal 2026 pentru compania din Redmond, Washington, perioadă în care, în mod tradiţional, Microsoft îşi reorganizează structura operaţională.

Compania a desfăşurat deja mai multe runde de concedieri în 2024. În ianuarie a eliminat sub 1% din posturi, pe criterii de performanţă. În mai, peste 6.000 de angajaţi au fost concediaţi, iar cel puţin alţi 300 în iunie.

La finalul lunii iunie, Microsoft avea aproximativ 228.000 de angajaţi la nivel global. În 2023, compania a redus cu 10.000 numărul de posturi.

Cea mai amplă rundă de concedieri din istoria Microsoft a avut loc în 2014, când au fost eliminate 18.000 de posturi, ca urmare a achiziţiei diviziei de dispozitive şi servicii de la Nokia

Pentru a poziţiona divizia de gaming pe un drum al succesului pe termen lung şi pentru a ne concentra pe zonele strategice de creştere, vom încheia sau reduce activitatea în anumite arii şi vom urma exemplul Microsoft în simplificarea structurii de conducere”, a transmis Phil Spencer, CEO-ul diviziei de gaming, într-un memo adresat angajaţilor.

Microsoft a raportat un profit net de aproape 26 de miliarde de dolari şi venituri de 70 de miliarde de dolari pentru trimestrul încheiat în martie, depăşind aşteptările analiştilor şi menţinându-şi poziţia printre cele mai profitabile companii din indicele S&P 500.

Pentru trimestrul încheiat în iunie, conducerea companiei a anticipat o creştere anuală a veniturilor de aproximativ 14%, susţinută de dezvoltarea serviciilor cloud Azure şi a abonamentelor pentru software de productivitate corporativă.

Autor: Ioana Andrei
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

 

Mai multe articole

Știrile zilei