Purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, a anunțat că Guvernul a decis prelungirea plafonării preţurilor RCA până la 31 martie 2025.
„Preţurile poliţelor RCA vor rămâne plafonate pentru încă trei luni, până la data de 31 martie 2025. Guvernul a luat decizia prelungirii plafonării RCA la propunerea Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru a preîntâmpina apariţia unor dezechilibre în piaţă şi creşterea preţurilor pentru aceste poliţe de asigurare”, a precizat Constantin.
Reprezentantul Guvernului a mai spus că, în prezent, se află pe parcursul legislativ o serie de modificări ale legislaţiei naţionale privind asigurările RCA care propun „corectarea dezechilibrelor existente”.
„Sperăm că aceste propuneri legislative să treacă de forul legislativ, Parlament, pentru a nu mai fi necesară această plafonare din partea Executivului”, a subliniat Constantin.

