O regiune din spațiu ce conține stele, atât vechi, cât și noi se află la aproximativ 160.000 de ani lumină distanță, în constelația Dorado.
Comparat de astronomii NASA cu un lichid în fierbere, acest cluster complex de nebuloase cu emisie este cunoscut sub numele de N11 și a fost descoperit, în 1956, de Karl Gordon Henize, astronom american și astronaut NASA. Telescopul spațial Hubble aduce o nouă imagine a clusterului din Marele Nor Magellanic (LMC), o galaxie pitică din apropiere care orbitează Calea Lactee.
Cu o lungime de aproximativ o mie de ani lumină, filamentele întinse ale lui N11 împletesc materia stelară unul în interior și în afara celuilalt ca o ață de bomboane strălucitoare. Acești nori de gaz ca niște filamente din bumbac sunt ionizați de o mulțime în plină dezvoltare de stele tinere și masive, dând complexului un aspect roz-cireș.
Pe tot parcursul N11, cavități colosale au izbucnit din ceață. Aceste bule s-au format ca urmare a apariției și morții violente a stelelor conținute în nebuloase. Vânturile lor stelare și supernovele au sculptat zona înconjurătoare în cochilii de gaz și praf.
Activitatea stelară a lui N11 a atras atenția multor astronomi, deoarece este una dintre cele mai mari și mai energice regiuni din LMC. Pentru a investiga distribuția stelelor în N11, oamenii de știință au folosit camera avansată Hubble pentru cercetări, profitând de sensibilitatea acesteia și de rezoluția excelentă la câmp larg. Clusterul găzduiește o gamă largă de stele pe care Hubble să le examineze, inclusiv o zonă care a încetat să mai formeze stele și alta care continuă să le formeze. Capacitățile unice ale lui Hubble le-au permis astronomilor să studieze cuprinzător diversitatea stelelor din complexul N11 și să cartografieze diferențele dintre fiecare regiune.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: NASA
