Zeci de mii de migranţi au șansa de a-și regulariza statutul în Germania

Guvernul german a adoptat un proiect de lege care le va permite migranților „bine integrați” în această țară să își regularizeze situația. Documentul nu prevede însă acordare unui permis de sejur de durată.

Textul de lege, care este o promisiune a coaliţiei aflate la putere de la sfârşitul lui 2021, are în vedere să le faciliteze integrarea străinilor „toleraţi”,- care nu pot fi expulzaţi, dar care nu au dreptul să muncească.

Documentul aprobat miercuri într-o şedinţă a Guvernului Scholz vizează 130.000 de străini care trăiesc în Germania de cel puţin cinci ani, dar care nu-şi pot face planuri pe termen lung în această ţară, din cauză că nu au un titlu de sejur permanent.

Citește ȘI: Germania introduce abonamente de 9 euro pe lună în transportul public

Documentul iniţiat de Ministerul de Interne menționează că persoanelor care şi-au găsit cadrul vieţii în Germania într-un sejur lung trebuie să li se deschidă o perspectivă în privinţa dreptului de sejur şi să li se ofere o şansă de a întruni condiţiile necesare unui sejur legal.

Actul normativ prevede că străinii aflați în această situație vor putea obţine un permis de sejur pe o perioadă de un an de zile, în care să dovedească faptul să îşi pot asigura finanţarea.

După această perioadă de test, ele vor putea primi un titlu de sejur definitiv.

Proiectul adoptat de Guvern mai prevede că o reîntregire a familiei acestor persoane urmează să fie faclitată, dar și un acces simplificat al solicitanţilor de azil la cursuri de integrare şi de limbă profesională.

Documentul face referire clară la refugiaţii care au finalizat o formare medicală, dar a căror calificare profesională nu este recunoscută în Germania. Aceste persoane vor putea acorda mai uşor îngrijiri medicale celor aflați în diferite forme de protecție. În această categorie se încadrează ocupanții centrelor de solicitanţi de azil.

Autor: Bella Steriadis
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

Mai multe articole

Știrile zilei