UBB oferă burse sociale printr-un proiect cu fonduri europene. Care sunt criteriile de eligibilitate?

Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) anunţă implementarea proiectului „Intervenţii pentru învăţământul terţiar – măsuri sistemice pentru prevenirea şi reducerea abandonului universitar”. Prin intermediul acestui program se vor oferi burse sociale în cuantum de 925 lei/lună studenţilor care se îndeplinesc criteriile de eligibilitate.

Beneficiarii vor primi bursele până în luna iulie 2026. Reprezentanții UBB menționează că pot solicita burse studenţii înmatriculaţi la studii de licenţă sau master, forma de învăţământ cu frecvenţă, pe un loc finanţat de la bugetul de stat, care au vârsta cuprinsă între 18 şi 29 de ani la momentul înregistrării.

Pot face parte din grupul țintă al proiectului studenții care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții de eligibilitate:

  • vârsta între 18 și 29 de ani la data înregistrării, să fie înmatriculat la licență sau master, la forma de învățământ cu frecvență, pe un loc finanțat de la bugetul de stat;
  • să îndeplinească condițiile de acordare a bursei sociale prevăzute la art. 10 alin. (9) lit. a–c din OME nr. 6463/2023;
  • să îndeplinească condițiile de acordare a bursei sociale prevăzute de metodologia de acordare a burselor sociale a universității.

În cadrul etapei I de înscriere, universitatea încarcă în platforma de burse sociale UEFISCDI lista studenților selectați pentru acordarea bursei sociale în semestrul I al anului universitar 2025/2026 (aflați în plată în ianuarie 2026), care îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute în cadrul proiectului. Ulterior, studenții incluși în această etapă vor primi, prin e-mail, informațiile necesare pentru activarea contului în platforma de burse sociale UEFISCDI, completarea datelor solicitate și semnarea documentelor aferente înregistrării în grupul țintă al proiectului.

Pentru etapa a II-a de înscriere studenții trebuie să urmeze calendarul și instrucțiunile comunicate de universitate.

Studenții beneficiari ai bursei sociale, precum și cei selectați ulterior în etapa a II-a, sunt rugați să verifice periodic adresa de e-mail comunicată universității, inclusiv folderul Spam/Junk, pentru a nu rata mesajele referitoare la înregistrarea în platforma de burse sociale UEFISCDI, completarea informațiilor solicitate și semnarea documentelor necesare.”, transmit reprezentanții UBB.

Autor: Mădălina Lazăr
Foto: UBB

 

Mai multe articole

Știrile zilei