Premierul Ilie Bolojan a transmis că toate companiile de stat vor fi auditate, iar în urma analizelor făcute se vor decide următoarele etape. Șeful Executivului a subliniat că societățile care înregistează de mai mulți ani pierderi vor trebui închise sau date în administrare private.
„Dacă vorbim de restructurările companiilor, aici nu e o chestiune care intră într-un pachet. Trebuie luate decizii de management, iar deciziile pe care le-am convenit în coaliţie este că toate companiile vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice, au active mari, nu realizează venituri, au capitaluri negative, au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise, că ele nu sunt de fapt decât o gaură neagră pentru stat. Trebuie date în administrare privată, trebuie vândute acele active, în aşa fel încât acel patrimoniu să fie gospodărit mult mai bine şi să nu mai fie lăsat pradă unor oameni care şi-au bătut joc ani de zile”, a explicat premierul.
Ilie Bolojan a atras atenția că firmele cu capital de stat au făcut datorii cu „o formă de complicitate din sectorul public, din rândul celor care trebuiau să încaseze aceşti bani”.
„Am o experienţă personală. Când am fost ales primar în Oradea erau nişte arierate foarte mari. Pentru că pur şi simplu unii chiriaşi, unii debitori ai primării erau protejaţi. Am făcut o procedură. Şi să ştiţi că astăzi, dacă ai întârziat o zi, două, trei, Primăria Oradea îţi trimite nişte notificări publice, imediat, instant, pe orice sumă. Este o procedură care funcţionează indiferent de cine sunt persoanele, indiferent despre ce sume este vorba şi nu-ţi permite această procedură să ai asemenea arierate. Ca să aduni asemenea sume, vă daţi seama că oamenii nu au plătit ani de zile”, a nuanțat șeful Executivului.
Totodată, oficialul guvernamental a menționat că la companiile de stat „am tolerat conducerile susţinute politic sau recomandate de cineva”. „După ce au ajuns acolo, au avut grijă ca şi prioritate să-şi rotunjească indemnizaţiile, salariile, să-şi blindeze nişte contracte de management care să le permanentizeze şi practic au privatizat puţin aceste societăţi. Asta s-a întâmplat în foarte multe locuri. Au stat pur şi simplu pe subvenţiile pe care le primeau de la stat. Dacă primeau subvenţii n-au făcut nicio reformă, pentru că nimeni n-a pus o presiune pe ei să-şi ţină preţurile de cost jos, să nu mai închirieze sedii la preţuri exorbitante şi aşa mai departe”, a punctat Bolojan.

