Stare de urgenţă în Los Angeles

Incendiile de vegetaţie care ameninţă orașul american Los Angeles şi au distrus deja câteva zeci de locuinţe l-au determinat pe guvernatorul Californiei să declare stare de urgenţă în oraș şi în comitatele învecinate.

Gavin Newsom a instituit „stare de urgenţă în comitatele Los Angeles şi San Bernardino, pentru lupta împotriva incendiului „Bridge Fire”, şi în comitatele Orange şi Riverside, pentru lupta contra incendiului „Airport Fire””.

„Bridge Fire”, unul dintre cele trei incendii care ard necontrolat în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime din Statele Unite, a distrus deja zeci de case şi a mistuit, în numai 24 de ore, aproape 20.000 de hectare de teren, în zonele înalte din Los Angeles, scrie AGERPRES.

La nord de megalopolisul californian, locuitorii oraşelor Wrightwood şi Mt Baldy au primit ordin să-şi evacueze casele. Cel puţin 33 de locuinţe şi mai multe cabane au fost distruse de incendiul care a traversat, de asemenea, o staţiune de schi.

Autor: Filip Denis
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

 

Mai multe articole

Știrile zilei