Școlile din judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu și Constanța sunt închise miercuri

Cursurile vor fi suspendate, miercuri, în toate unităţile de învăţământ din judeţele Ialomiţa, Călăraşi şi Giurgiu, în contextul avertizării Cod roşu de ploi abundente. Decizia aparține Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă. Ministerul Educaţiei a transmis că, până în prezent, au fost luate decizii privind suspendarea cursurilor în judeţele Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi.

În urma şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu s-a stabilit că va fi activat Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei la sediul ISU Giurgiu, din care fac parte reprezentanţi de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Giurgiu, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Giurgiu, Sistemul de Gospodărire a Apelor Giurgiu, Apa Service S.A. Giurgiu şi Reţele Electrice Muntenia S.A. Giurgiu, pentru monitorizarea evoluţiei fenomenelor meteorologice periculoase.

Totodată, la nivelul ISU Giurgiu va fi activată grupa operativă, marţi, începând cu ora 20:00, până la încetarea fenomenelor meteorologice, fiind pre-alertate toate subunităţile de intervenţie şi pregătită tehnica din dotare.

De asemenea, au fost înştiinţate unităţile administrativ-teritoriale pentru punerea în aplicare a măsurilor proprii prevăzute de planurile operative în situaţii de urgenţă şi va fi asigurată permanenţa la nivelul comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi va fi menţinută legătura operativă cu Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (CJCCI).

În plus, miercuri vor fi suspendate cursurile în toate unităţile de învăţământ din judeţul Giurgiu pentru protejarea elevilor şi a personalului didactic

Populaţia va fi avertizată despre fenomenele meteorologice periculoase prin mesaje RO-Alert.

De asemenea, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Giurgiu va asigura măsuri în sprijinul cetaţenilor, dacă situaţia va impune, iar prin echipajele Inspectoratului de Poliţie Judeţean Giurgiu va fi monitorizată circulaţia pe drumurile din judeţ.

La nivelul Sistemului de Gospodărire a Apelor Giurgiu se va monitoriza cu atenţie evoluţia nivelurilor şi debitelor pe cursurile de apă din judeţul Giurgiu, respectiv se vor pregăti forţele, mijloacele şi materialele pentru intervenţii operative în vederea limitării şi diminuării efectelor negative. La nivelul Apa Service S.A. Giurgiu, va fi suplimentat numărul echipelor de intervenţie pentru a se acţiona operativ în cazul producerii unor avarii la reţelele de alimentare cu apă şi de canalizare şi se vor adopta măsuri necesare pentru evacuarea apei în regim de urgenţă. La nivelul Reţele Electrice Muntenia S.A. Giurgiu, va fi suplimentat numărul echipelor de intervenţie pentru a se acţiona operativ în cazul avariilor la reţelele de alimentare cu energie electrică.

Conform CJSU, vor fi adoptate măsuri pentru verificarea şi curăţarea rigolelor, a şanţurilor şi a căilor de scurgere a apelor pluviale, pentru prevenirea acumulărilor de apă, se vor monitoriza zonele predispuse la inundaţii şi se va interveni de urgenţă, dacă situaţia o impune.

Consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ aflate în situaţia de a suspenda activitatea didactică vor stabili măsuri privind recuperarea orelor.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa s-a întrunit, marţi, şi a luat mai multe măsuri pentru prevenirea şi gestionarea fenomenelor meteorologice periculoase ca urmare a avertizării meteorologice de ploi abundente.

„S-a dispus suspendarea cursurilor în toate unităţile de învăţământ din judeţul Ialomiţa pentru data de 8 octombrie 2025, în scopul protejării elevilor şi personalului didactic”, a anunţat Prefectura Ialomiţa.

De asemenea, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis să fie verificate rigolele, şanţurile şi cursurile de apă, să fie îndepărtate blocajele care pot împiedica scurgerea apelor pluviale, să existe o intervenţie rapidă pentru îndepărtarea arborilor căzuţi, evacuarea apei acumulate şi remedierea problemelor la reţelele de utilităţi, să fie monitorizate persoanele vulnerabile, să fie pregătite mijloacele şi utilajele necesare pentru eventuale intervenţii de urgenţă, să fie transmise mesaje de tip RO-ALERT şi să fie informată populaţia în funcţie de evoluţia situaţiei meteorologice.

Prefectura Călăraşi a anunţat că în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a fost analizată situaţia generată de condiţiile meteorologice extreme care afectează judeţul în aceste zile.

Având în vedere avertizarea meteorologică de COD ROŞU de ploi torenţiale, vânt puternic şi posibile fenomene periculoase, s-a decis suspendarea cursurilor şcolare în toate unităţile de învăţământ din judeţul Călăraşi, în data de 8 octombrie 2025, pentru siguranţa elevilor şi a cadrelor didactice. Măsura are caracter preventiv şi temporar, fiind luată în strânsă colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean, autorităţile locale şi structurile de ordine publică, care monitorizează permanent situaţia din teren”, a anunțat Prefectura Călăraşi.

Meteorologii au extins avertizarea Cod roşu de ploi torenţiale şi abundente, astfel că aceasta vizează, până miercuri, la ora 15.00, judeţele Constanţa, Călăraşi, Ialomiţa, Giurgiu, Ilfov şi municipiul Bucureşti, unde se vor acumula cantităţi de apă de 80-100 şi izolat 120-140 de litri pe metrul pătrat.

De asemenea, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa a decis suspendarea cursurilor şcolare în ziua de miercuri, atunci când este anunţat un cod roşu de precipitaţii. Prefectul judeţului Constanţa, Adrian Picoiu, a precizat că hotărârea aceasta a fost transmisă Ministerului Educaţiei pentru a fi aprobată.

A fost aprobată suspendărea cursurilor de miercuri la nivel judeţean. Urmează ca hotărârea să fie transmisă Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru a fi aprobată. Am preferat să fim preventivi”, a declarat prefectul Adrian Picoiu.

Oficialul a făcut un apel către populaţie să evite deplasările neesenţiale în timpul codului roşu de precipitaţii.

Fac un apel ferm către populaţie să evite orice deplasare neesenţială. Vă rugăm să rămâneţi în locuinţe, nu mergeţi în centre comerciale, spaţii publice sau alte locuri care presupun deplasări inutile. Situaţia meteorologică prognozată este extrem de serioasă şi există riscuri reale de inundaţii şi alte pericole asociate fenomenelor extreme, similare celor care au afectat recent Bulgaria. Urmăriţi cu atenţie comunicatele oficiale şi respectaţi doar recomandările şi indicaţiile autorităţile, transmise prin canale oficiale.La toate primăriile din judeţ va fi asigurat serviciul de permanenţă pentru a preîntâmpina orice incident. Prioritatea absolută este siguranţa constănţenilor”, a mai transmis prefectul judeţului Constanţa.

Meteorologii au emis o avertizare cod roşu pentru judeţul Constanţa, valabilă din 7 octombrie, ora 21.00 şi până pe 8 octombrie, ora 23.00. În acest interval vor fi acumulate cantităţi de apă de 110-120 de l/mp.

Autor: Filip Denis
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

 

Mai multe articole

Știrile zilei