Se fac angajări la SJU Giurgiu. Medicilor care nu sunt din oraș li se decontează chiria și transportul

Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu scoate la concurs mai multe posturi. Cele mai multe locuri disponibile sunt pentru medici. Pentru atragerea acestora, Consiliul Județean Giurgiu a decis să le plătească transportul și chiria, în cazul în care specialiștii sunt din altă localitate.

În aceste zile, în urma memorandumului trimis către Ministerul Dezvoltării, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu ne-au fost aprobate 35 de posturi, dintre care 28 de medici şi restul de personal auxiliar, aşa că vom relua procedura de scoatere la concurs. Avem neapărat nevoie de un medic hematolog şi endocrinolog şi registrator la oncologie, post care s-a vacantat anul acesta, iar pentru luna martie avem 12 gărzi neacoperite şi sperăm ca în maximum două luni de zile să avem măcar un medic nou la UPU, mai ales că am găsit o soluţie cu sprijinul Consiliului Judeţean Giurgiu ca medicilor care nu sunt din municipiu să li se plătească transportul şi chiar chiria, dacă vor să îşi închirieze o locuinţă în municipiu. Deja avem patru medici care s-au înscris pentru a li se plăti chiria şi după aprobarea bugetului din luna februarie, vom aloca fonduri şi pentru acest lucru”, a declarat Dragoş Chivu, directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă Giurgiu,

Reprezentantul unității sanitare a menționat că doar 832 din cele 1.105 posturi de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu sunt ocupate. Cel mai mare deficit de personal este la UPU, unde doar două din cele 12 posturi de medici sunt ocupate, iar cinci posturi sunt ocupate cu medici rezidenţi. Deficit există și la Cardiologie, acolo unde activează doar un medic în vârstă de aproape 70 de ani, care a fost în concediu medical, şi doi medici rezidenţi.

La neurologie este un deficit de trei medici, dar la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu mai este nevoie şi de medici pediatri, la radiologie şi imagistică medicală, de un endocrinolog, un hematolog şi un registrator medical.

Autor: Sofia Filip
Foto: Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu

Mai multe articole

Știrile zilei