Preluarea băncii româneşti Alpha Bank Romania S.A. de către grupul bancar italian UniCredit S.p.A., a fost aprobată de către Comisia Europeană, în temeiul regulamentului UE privind fuziunile.
Acordul anunţat în octombrie 2023 stabilește că UniCredit va achiziționa o participaţie de 9% deţinută de Guvernul elen la Alpha Bank, alături de o participaţie majoritară în subsidiara Alpha Bank din România, pe care intenţionează să o unească cu propria sa afacere din România.
De asemenea, cele două părţi au încheiat un parteneriat de distribuţie şi o societate mixtă pe segmentul produselor de economii pentru pensii.
Executivul comunitar apreciază că tranzacţia are legătură în principal cu diferite servicii bancare şi financiare din România, precum retail banking şi corporate banking, servicii pe pieţele financiare şi alte servicii financiare.
„Comisia a ajuns la concluzia că tranzacţia nu ridică îngrijorări în ceea ce priveşte concurenţa, având în vedere poziţiile de piaţă limitate ale companiilor rezultate în urma tranzacţiei propuse. Tranzacţia a fost examinată în cadrul unei proceduri simplificate de revizuire a fuziunilor”, spun reprezentanții CE.
Fuziunea dintre UniCredit Bank SA şi Alpha Bank Romania SA va crea a treia bancă ca mărime de pe piaţa locală, cu o cotă de piaţă combinată de 12% din punct de vedere total active.
Perfectarea tranzacţiei este aşteptată în 2024, sub rezerva finalizării unui proces de due diligence, a obţinerii aprobărilor corporative pentru fuziune şi a tuturor aprobărilor şi acordurilor de reglementare necesare, inclusiv în materie de concurenţă. La finalizare, este de aşteptat ca Alpha Bank să deţină 9,9% din capitalul social al entităţii combinate şi să primească o contravaloare în numerar de 300 milioane euro. Componenta de numerar rămâne supusă ajustărilor post due diligence legate de calitatea activelor, dacă este cazul.

