1 mai 2024
16.2 C
București

Obligațiile producătorilor și importatorilor de echipamente electrice și baterii pe înțelesul tuturor

Legislația stufoasă, necunoașterea termenilor și lipsa informării face ca, de cele mai multe ori, un agent economic să nu aibă certitudinea că își îndeplinește corect și complet îndatoririle față de statul român și, implicit, de mediu. Din fericire, există companii ce oferă consultanță și servicii de raportare care îi ajută pe producătorii și importatorii de echipamente electrice și baterii să îndeplinească cerințele actelor normative în domeniu.

Orice persoană juridică din România care importă, achiziționează intracomunitar sau fabrică ori asamblează echipamente electrice sau baterii este considerată, conform legislatiei in vigoare, producător de EEE (echipamente electrice și electronice) și, respectiv, de B&A (baterii și acumulatori).

Acești agenți economici au obligații similare care constau în: 

  • Înregistrarea în Registrul Național al Producătorilor de Echipamente Electrice și Electronice, respectiv în Registrul Național al Producătorilor de Baterii și Acumulatori din cadrul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului. Această înregistrare se reînnoiește anual.

Fără prezentarea certificatului sau a numărului de înregistrare la punctul de trecere a frontierei, exista riscul ca marfa sa nu poate intra în România, în special in cazul bateriilor, întrucât nu se poate dovedi că au fost luate toate măsurile pentru îndeplinirea obligațiilor ce revin importatorului.

  • Depunererea lunară la Administrația Fondului pentru Mediu a unei declarații care menționează: categoria pentru echipamente, greutatea și numărul de bucăți atat pentru echipamente cât și pentru baterii.
  • Îndeplinirea unei ținte de reciclare/valorificare de 65% pentru EEE și, respectiv, de 45% pentru B&A. De obicei, aceste obiective sunt asigurate de organizațiile de transfer de responsabiltate (OTR).
  • Raportarea anuală către Agenția pentru Protecția Mediului privind echipamentele și bateriile puse pe piață, cât și deșeurile gestionate din aceste categorii.

Având în vedere problemele puse de legislația alambicată, plus metodologia complicată de calcul a contribuțiilor, taxelor, penalităților și altor sume datorate autorităților, cea mai la îndemână soluție pentru ca agenții economici să-și îndeplinească obligațiile este să apeleze la companii specializate în servicii de consultanță de mediu.

„Din totalul de 53,6 milioane de tone de deșeuri electronice înregistrate la nivel mondial, doar 15-20 % din DEEE sunt reciclate. În acest context, încurajăm folosirea corectă a produselor care au un impact major asupra mediului și a găsirii de solutii care să înlesnească utilizarea lor ulterioară. În primul rând, trebuie identificate corect tipurile și cantitățile de EEE și B&A puse pe piață pentru a ne putea înscrie pe drumul către o valorificare cât mai eficientă alor”¸ spune Daniela Dobre, specialist Green Environment Support, companie specializată în servicii de consultanță de mediu

Atenție! Există și produse EEE și B&A care nu fac obiectul raportării! Acestea sunt cele achiziționate de pe piața românească și cele exportate sau livrate în afara României.

Autor: Ioana Andrei
Foto: Green Environment

 

 

Mai multe articole

Președintele a promulgat Legea privind energia eoliană offshore

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Actul normativ reglementează cadrul general necesar implementării în România a proiectelor de producere...

Știrile zilei