17 iunie 2025
21.3 C
București

Mai multe orașe din Italia iau măsuri pentru a limita fluxurile turistice

Primul oraş din lume care a introdus un sistem de plată pentru vizitatori în cadrul unui experiment menit să descurajeze turiştii să sosească în perioadele de vârf este Veneţia. Dar localitatea nu este singurul loc din Italia care a introdus recent noi măsuri menite să încetinească fluxurile turistice:

  • Veneţia – Oraşul lagunar a introdus bilete pentru călătorii de o zi, în valoare de cinci euro şi valabile de la 08:30 la 16:00, ora locală. Experimentul a intrat în vigoare la 25 aprilie, o sărbătoare naţională în Italia. Bilete vor fi necesare pentru următoarele 10 zile şi ulterior pentru majoritatea weekend-urilor până la jumătatea lunii iulie.

Pe lângă aceasta, autorităţile din Veneţia au spus că din iunie va limita dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane şi va interzice utilizarea difuzoarelor de către ghizii turistici.

  • Como – se iau în considerare introducerea unei măsuri similare, dar se aşteaptă să vadă cum funcţionează iniţiativa de la Veneţia înainte de decizia finnală.
  • Florenţa – autoritățile au anunţat în octombrie că vor interzice noile închirieri rezidenţiale pe termen scurt pe platforme precum Airbnb în centrul său istoric. De asemenea, au fost oferite reduceri fiscale timp de trei ani pentru proprietarii de locații de vacanţă închiriate pe termen scurt, dacă încep să le ofere ca locaţii obişnuite pentru rezidenţi.Celebrul muzeu al oraşului, Uffizi, oferă reduceri persoanelor care sosesc înainte de ora 08.55 şi preţuri mai mici în afara sezonului. Pentru a diminua aglomeraţia, muzeul se închide şi la ora 22:00 o dată pe săptămână.
  • Cinque Terre – Cele cinci sate care alcătuiesc Cinque Terre de pe Riviera italiană sunt în mod constant asaltate de vizitatori. Pentru a încerca să reducă supraaglomerarea în perioadele de vârf, autoritatea care supraveghează zona a declarat săptămâna aceasta că va percepe vizitatorilor 15 euro pentru a merge pe cea mai celebra potecă de coastă. În plus, poteca poate fi parcursă doar într-o singură direcţie.
  • Capri – Mica insulă pitorească care se află peste golf faţă de sudul oraşului Napoli şi-a dublat taxa de intrare, care se adaugă automat la biletele de feribot, la 5 euro. Taxa se va percepe în perioada 1 aprilie – 1 octombrie.
  • Capri, Ischia, Procida, Lampedusa, Linosa – Aceste insule au introdus limite sau interdicţii definitive pentru maşinile celor care nu sunt rezidenţi în timpul principalului sezonului turistic.
Autor: Filip Denis
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

Mai multe articole

Știrile zilei