Misterul „rocilor călătoare” din Valea Morții, o depresiune intermontană aridă din California, a fost elucidat de un grup de oameni de știință.
Într-o zonă izolată din Parcul Național Valea Morții (Death Valley National Park) din California, mai multe roci bizare, cunoscute sub numele de „călătoare”, se deplasează pe suprafețe complet plane, fără ajutorul gravitației.
Oamenii și-au dat seama de existența acestor deplasări misterioase întrucât rocile – unele dintre ele cântăresc peste 300 de kilograme – lasă pe sol urme lungi și adânci. Însă nimeni nu reușea să explice fenomenul și să identifice cu exactitate modul prin care acele roci se puteau deplasa.
De-a lungul anilor, savanții și pasionații de mistere au furnizat tot felul de teorii pentru a elucida misterul „rocilor călătoare”. Unii au susținut că rocile sunt deplasate de vânturile puternice sau că sunt atrase de câmpul magnetic. Alții au dat vina pe autorii de farse – sau chiar pe extratereștri.
Nesatisfăcuți de aceste explicații, mai mulți cercetători și voluntari au atașat dispozitive GPS pe 15 roci și le-au plasat în Racetrak Playa – formațiunea apărută în urma secării unui lac, unde „rocile călătoare” au fost văzute prima dată. Apoi, ei au așteptat să vadă ce se întâmplă.
Unul dintre cercetători, Ralph Lorenz, profesor de fizică la Universitatea Johns Hopkins, a spus că proiectul era „cel mai plictisitor experiment din toate timpurile”.
După doi ani, doi dintre colaboratorii profesorului Lorenz – Richard Norris, profesor de paleobiologie la Scripps Institution of Oceanography, și Jim Norris, inginer la Interwoof, compania care dezvoltă sistemele de monitorizare din dispozitivele GPS – au făcut o vizită în acea regiune și au observat că zona fusese inundată. Atunci ei au asistat, pentru prima dată, chiar de la fața locului, la deplasarea „rocilor călătoare”.
„Știința include uneori elementul «noroc». Credeam că va trebui să așteptăm între cinci și zece ani fără ca nimic să se miște pe acolo, dar, după doar doi ani de la debutul proiectului, s-a întâmplat să ne aflăm acolo la momentul potrivit pentru a urmări fenomenul cu ochii noștri”, a declarat Richard Norris.
Savanții au aflat astfel că rocile se mișcă doar în anumite condiții. Mai întâi, apa trebuie să inunde acel fost fund de lac și să aibă un nivel suficient de ridicat pentru ca baza rocilor să fie înconjurată de „o oglindă” de gheață. Cercetătorii americani au explicat că dacă acele „oglinzi” sunt suficient de mari, chiar și o pală ușoară de vânt va putea să deplaseze rocile înconjurate de gheață.
Odată aflate în mișcare, rocile se deplasează cu intermitențe, schimbându-și uneori direcția destul de brusc, dacă vântul își modifică la rândul său cursul. „Ultima deplasare a avut loc în 2006, iar rocile s-au mișcat foarte puțin. Există, de asemenea, dovezi care arată că frecvența cu care se produce deplasarea rocilor – un fenomen care pare să necesite nopți foarte reci pentru ca gheața să poată să se formeze – a scăzut după anii ’70, în urma încălzirii globale”, a precizat Ralph Lorenz.
