O echipă mixtă de medici din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a fost chemată de urgență pentru a interveni într-un caz mai puțin obișnuit. Un copil de nici doi ani (1,7 ani), din zona Zau de Câmpie, și-a prins mâna într-o mașină de tocat carne. Riscul de a rămâne fără acest membru era major.
Echipa formată din specialiști în chirurgie plastică, chirurgie pediatrică şi ATI pediatrie și coordonată de dr. Dorin Dorobanţu, şeful Compartimentului Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă, a avut o misiune extrem de grea. Medicii au făcut eforturi mari pentru păstrarea segmentelor cvasiamputate – degetele 1,2 şi 5 – de la mâna dreaptă ale micuțului.
Evenimentul a avut loc luni. Rudele micuțului au sunat la numărul de urgență, iar în jurul orei 14.20, copilul sedat a fost transportat cu un elicopter, din zona Zau de Câmpie, la UPU SMURD.
Pacientul a fost adus cu mânuța prinsă în mașina de tocat. În cadrul UPU SMURD, echipa medicală, coordonată de dr. Bogdan Vanghelie, a efectuat extragerea mâinii din aparat.
Ulterior, copilul a fost supus unei intervenţii chirurgicale de aproximativ 4 ore şi 30 de minute, fiindu-i efectuate următoarele proceduri: toaleta chirurgicală a plăgilor, osteosinteza fracturilor, tenorafia (repararea tendoanelor) şi venorafia (repararea venelor) şi acoperirea defectelor cu lambouri locale, medicii reuşind să păstreze 3 degete din 5 după ce au fost scoase din maşina de tocat.
Din cauza gravităţii traumtismului şi a mecanismului, a fost necesară amputaţia degetelor 3 şi 4.
Specialiştii estimează că pe viitor va mai avea loc o intervenţie chirurgicală, decizie ce va fi luată în funcţie de evoluţia viabilităţii locale a tegumentelor.
Echipa operatorie a fost formată din dr. Georgeta Cif, medic specialist Chirurgie plastică, dr. Radu Prișcă, medic specialist Chirurgie pediatrică, dr. Marius Petrișor, medic specialist ATI, dr. Călin Șuta, medic rezident Chirurgie plastică.
Autor: Sofia Filip
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

