Elevii care au participat la cea de-a cincea ediție a Concursului Național de Scurte Povestiri „Vreau să povestesc”, organizat de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova, au reușit să surprindă datorită lucrărilor pe care le-au realizat și le-au prezentat în fața juriului.
Cum este văzută istoria României prin ochii copiilor puteți descoperi citind poveștile premiate în cadrul concursului, povești pe care Ordinea Zilei le va publica rând pe rând.
Sara Maria Oncioiu, elevă în clasa a II-a B la Școala Gimnazială ,,Ing. Ghe. Pănculescu” din Vălenii de Munte – județul Prahova, a primit premiul II pentru povestea ei „ Maria și ziua în care România și-a unit inima”, în care amintește semnificația pe care 1 Decembrie o are în istoria noastră.
Maria și ziua în care România și-a unit inima
Într-un sat liniștit, cu case colorate și dealuri moi ca niște perne verzi, trăia o fetiță pe nume Maria. Ea avea doar 8 ani și îi plăcea să deseneze cu creioane colorate, să alerge desculță prin iarbă și să asculte poveștile pline de învățături ale bunicii ei.
Într-o zi geroasă de iarnă, chiar la început de decembrie, Maria a venit de la școală alergând către bunică în timp ce o fixa cu ochii mari și plini de întrebări.
- Bunico, de ce se pun steguri în poartă sau pe casă? Și de ce toată lumea spune „La mulți ani România!”?
Bunica a zâmbit, a luat-o în brațe și s-au așezat într-un fotoliu la gura sobei. Privind pe geam în depărtare, cuprinsă parcă de amintiri și emoție i-a spus:
- Asta este o poveste veche și frumoasă, este povestea neamului nostru românesc, draga mea. Vrei să o auzi?
Maria a dat bucuroasă din cap așteptând cu nerăbdare, mângâiată de glasul blând al acesteia și de căldura focului din sobă.
- Cu mult timp în urmă, România era ca o inimă spartă în trei bucăți: Moldova, Țara Românească și Ardealul. Oamenii din toate aceste părți vorbeau aceeași limbă, se îmbrăcau la fel și iubeau aceleași sărbători și tradiții dar nu trăiau în aceeași țară.
- Erau ca niște surori care s-au pierdut? întrebă Maria ușor tristă.
– Exact așa! Dar în anul 1918, pe 1 Decembrie, ceva minunat s-a întâmplat. Oamenii din Ardeal, bărbați, femei, copii, țărani, soldați și învățători, s-au dus în orașul Alba Iulia și au spus cu toții:
– Vrem să fim împreună cu frații și surorile noastre! Vrem o Românie mare și unită!
Maria și-a lipit capul de umărul bunicii și a întrebat:
- Și atunci s-au găsit toate bucățelele inimii?
- Da Maria. Atunci inima României s-a lipit la loc și a început să bată mai tare ca niciodată. Iar de atunci, în fiecare an, pe 1 Decembrie, spunem „La mulți ani România!” pentru că este ziua în care am devenit o familie adevărată. Când vezi tricolorul sus, să-ți amintești că e al nostru, al tuturor. Că venim din locuri diferite, dar suntem o singură familie:România.
Maria s-a ridicat din brațele bunicii, a luat trei creioane –roșu, galben și albastru- și a desenat o inimă mare pe o coală albă de hârtie. A scris dedesubt, cu litere mici și rotunde : „România e inima noastră unită.”
Și de atunci, în fiecare 1 Decembrie, Maria agăța la fereastră desenul ei ca să-și amintească de ziua în care și-a unit inima.
Autor: Sara Maria Oncioiu – Premiul II, clasa a II-a B la Școala Gimnazială ,,Ing. Ghe. Pănculescu” din Vălenii de Munte – județul Prahova
Foto: Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova
