Soliştii Operei Naţionale din Bucureşti, soprana Iulia Isaev şi baritonul Alexandru Constantin, acompaniaţi de pianista Liana Mareş, vor susține un recital extraordinar pe 3 decembrie, la Scala din Milano, pe scena Il Ridotto dei Palchi „Arturo Toscanini”della Scala.
Acesta este al doilea mare eveniment organizat de Ambasada României în Italia și Opera Națională București, dedicat Anului Cultural România – Italia 2026, după un Concert de Gală primit cu ovații și susținut de soprana Anita Hartig, mezzosoprana Ruxandra Donose și tenorul Ștefan Pop, împreună cu Orchestra Operei Naționale București, dirijată de Daniel Jinga, pe scena Teatro dell’Opera di Roma, luni, 1 decembrie.
„Concertul de la Roma a fost întâmpinat cu o căldură care ne onorează profund. Aplauzele publicului italian au confirmat, încă o dată, că muzica artiștilor români are forța de a emoționa și de a crea punți solide între culturi și, mai ales, că artiștii români știu să cânte muzică italiană. Pentru noi, artiștii Operei Naționale București, acest moment reprezintă un început simbolic al Anului Cultural România – Italia 2026 și o încurajare puternică de a continua să ducem, cu responsabilitate și pasiune, valorile liricii românești pe marile scene ale lumii.”, a spus directorul general al Operei Naționale București, dirijorul Daniel Jinga.
Cele două concerte, cel de la Roma și cel care urmează la Milano, marchează debutul oficial al Anului Cultural România – Italia 2026 și au fost organizate de către Ambasada României în Italia, în colaborare cu Opera Națională București și susținute de Ministerul Culturii din România și Ministerul Afacerilor Externe.
Un eveniment de o importantă însemnătate culturală și diplomatică „ce are rolul de a consolida relația deja excelentă dintre cele două popoare. Prin acest an cultural ne dorim să aduce în Italia cele mai reprezentative măsuri ale culturii române prin toate artele ei în speranța de a uni și mai mult aceste două țări”, a spus ambasadoarea României în Italia, Gabriela Dancău.
Prezent la eveniment, Ministrul Culturii, Demeter Andras, a declarat: „Deschidem un an în care vrem ca România să fie prezentă în Italia nu prin sloganuri, ci prin întâlniri reale: în săli de concert, în muzee, în săli de cinema, în biblioteci, în universități, în spații publice, acolo unde oamenii vin nu să bifeze evenimente, ci să trăiască experiențe care îi schimbă, măcar puțin. Sper ca, la finalul lunii iunie 2026, când vom privi înapoi, să putem spune că acest An Cultural nu a fost doar o succesiune de date într-un calendar, ci o investiție durabilă în încredere, în cunoaștere reciprocă, în Europa pe care ne-o dorim: mai unită, mai deschisă, mai atentă la vocea culturii.”
Conceput de Ambasada României în Italia și realizat cu sprijinul Ministerelor Culturii și Afacerilor Externe din ambele țări, al Ministerului Apărării din România și în coordonare cu instituții culturale partenere, Anul Cultural România – Italia 2026 se anunță drept unul dintre cele mai ambițioase proiecte comune întreprinse vreodată.
Este, de altfel, primul an cultural organizat simultan de cele două state, care a început pe 1 decembrie 2025 și se va termina pe 30 noiembrie 2026, primul semestru revenind evenimentelor culturale românești în Italia, iar al doilea cuprinzând evenimente culturale italiene în România.
Ordinea Zilei este partener media al Operei Naționale București.


