Investiție de 50 de milioane de euro în Sectorul 4. Au început lucrările pentru construirea unei maternităţi în curtea Spitalului „Sf. Ioan”

În curtea Spitalului „Sf. Ioan”, au început lucrările pentru construirea unei maternităţi, urmănd ca unitatea medicală să fie finalizată în circa doi ani.Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunțat că valoarea investiţiei este de aproximativ 50 de milioane de euro, fonduri europene.

Maternitatea va avea 166 de paturi şi aproximativ 245 de angajaţi, dintre care 10 – 12% vor fi medici.

Ceea ce putem să promitem este că în aproximativ doi ani de zile (…) în acest loc vom avea cea mai modernă maternitate din România, o maternitate (…) construită de la zero, o maternitate care nu se va adresa doar comunităţii Sectorului 4, se va adresa tuturor bucureştenilor, dar şi celor care trăiesc în judeţul Ilfov, celor care trăiesc în Giurgiu, celor care trăiesc în Călăraşi, pentru că aşa cum în Sectorul 4, în ultimii 4 ani, avem în plus 10.000 de familii şi 13.000 de copii, ne dorim ca peste tot să fie cât mai multe noi familii întemeiate şi cât mai mulţi copii”, a declarat primarul Băluţă.

La rândul său, candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a apreciat acest proiect. „În sănătate nu s-a mai investit în ultimii patru ani. Execuţia bugetară este de până în 20%, asta înseamnă că 80% nu s-a investit. E adevărat, ca primar general şi ministru al Familiei, am promovat un proiect în urma căruia s-au născut mai bine de 1.000 de copii, iar în acest moment sunt 2.200 de sarcini în evoluţie, prin susţinerea din partea Primăriei şi ulterior a Ministerului Familiei, deci a Guvernului, a cuplurilor infertile, cu 3.000 de euro pentru plata tratamentelor de fertilitate. Din păcate, în România, unul din cinci cupluri suferă de infertilitate. Aceasta nu este o boală, este o perioadă prin care trece un cuplu. Atât timp cât există tratament şi posibilitatea ca Primăria sau ministerul să intervină este minunat, pentru a creşte natalitatea în România”, a susţinut Firea.

Maternitatea „Sf. Ioan” va putea asista corespunzător, la terapie intensivă, copiii născuţi cu probleme, a evidenţiat preşedintele Comisiei de sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel. „Terapia intensivă pediatrică este o investiţie foarte, foarte mare şi mai mult decât atât (noua unitate) va avea şi o secţie, o componentă de spitalizare de zi, unde se pot urmări sarcinile, adică nu e doar pentru a naşte, ci este pentru a urmări întregul proces, din momentul concepţiei şi până la naştere şi imediat după”, a punctat senatorul.

Autor: Filip Denis
Foto: Primăria Sectorului 4

Mai multe articole

Știrile zilei