Institutul Cultural Român deschide o reprezentanță în Tokyo

Institutul Cultural Român (ICR) anunţă deschiderea oficială, în data de 26 noiembrie, a reprezentanţei ICR Tokyo.

În perioada 27-28 noiembrie, cu sprijinul Ambasadei României, vor avea loc întâlniri oficiale între preşedintele ICR, Liviu Jicman şi reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe (MOFA) şi Ministerului Educaţiei, Culturii, Sportului, Ştiinţei şi Tehnologiei (MEXT) din Japonia, dedicate integrării reprezentanţei ICR Tokyo în circuitul cultural japonez şi pentru dezvoltarea unor colaborări bilaterale de amploare.

Primele acţiuni culturale vizează vernisarea unei expoziţii cu lucrări din colecţia fotografului japonez Kosey Miya, care surprind farmecul regiunii Maramureş, autenticitatea şi frumuseţea vieţii maramureşenilor, organizată de ICR Tokyo şi Ambasada României în Japonia, cu sprijinul Primăriei oraşului Musashino şi al Societăţii Japonia-România şi prezentarea unui concert care va aduce în prim-plan sonorităţi de nai, în interpretarea artistei japoneze Fumiko Sakura, cu acompaniamentul la pian al lui Eiko Tsukuda.

În această perioadă, la sediul Ambasadei României vor avea loc întâlniri dedicate prezentării proiectelor EUNIC Tokyo şi programelor dezvoltate de ICR în diverse domenii culturale: programele de traducere Translation and Publication Support (TPS) şi PUBLISHING ROMANIA, cursurile de limba română pentru străini şi Şcoala de vară de la Braşov, bursele ICR, Programul CANTEMIR şi altele.

Autor: Filip Denis
Foto: ICR

Mai multe articole

Știrile zilei