Vizitatorii Muzeului „Crama 1777” Valea Călugărească au posibilitatea de a descoperi o nouă expoziție temporară, găzduită de această instituție din Prahova. „Chipuri de basm” aduce în atenția publicului o serie de lucrări realizate de elevii Colegiului de Artă „Carmen Sylva” Ploiești.
Sub îndrumarea profesoarelor Liliana Marin, Georgiana Tudor și Raluca Pârlițeanu, liceenii claselor a IX-a C, a X-a C, a X-a D și a XI-a B și-au găsit surse de inspirație în basmele românești, pe care ulterior le-au transpus în arta proprie.
Proiectul expozițional a fost organizat de muzeograful Monica Cîrstea, de la Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova.
Deschiderea expoziției a avut loc marți, ocazie cu care tinerii artiști prezenți la vernisaj au aflat informații prețioase despre patrimoniul imaterial din care fac parte basmele și poveștile.
Expoziția „Chipuri de basm” va putea fi vizitată până în luna octombrie a acestui an.
Evenimentul de marți s-a bucurat de sprijinul sponsorului Brutărie Patiserie „Meryem”.