România se întoarce cu două medalii de la Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică de la Pesaro (Italia): una pe echipe şi alta în proba de dans aerobic.
Vlăduţ Popa, Larisa Şuiu, Mara Dragomir, Claudia Ristea, Mădălin Boldea, Antonio Surdu, Darius Branda şi Daria Mihaiu au primit 17,550 puncte și au obținut argintul. Sportivii români au fost devansaţi în finala de la dans aerobic de Ungaria, care a fost notată cu 18,050 puncte. Podiumul a fost completat de Coreea de Sud, cu 17,500 puncte.
De asemenea, datorită rezultatelor bune din calificări, Daria Mihaiu, Claudia Ristea, Larisa Șuiu, Mara Dragomir, Leonard Manta, Antonio Surdu, Darius Branda, Daniel Țavoc, Vlăduț Popa şi Mădălin Boldea au urcat pe treapta a doua a podiumului de premiere după Italia. Bronzul a revenit Chinei.
La individual masculin, Leonard Manta a ocupat locul al patrulea, cu 20,750 puncte, devansat de spaniolul Miquel Mane (21,750), japonezul Mizuki Saito (21,400) şi de italianul Davide Nacci (21,300).
În finala de la perechi mixte, Claudia Ristea şi Daniel Ţavoc s-au clasat pe şase, cu 19,750 puncte.
La grup, România (Vlăduţ Popa, Larisa Şuiu, Leonard Manta, Darius Branda, Daniel Ţavoc) a ocupat ultimul loc (opt) în finală, cu 18,777 puncte. La Mondiale au participat 350 de sportivi din 37 de ţări.
Autor: Mihai Colț
Foto: Federația Română de Gimnastică
CITEȘTE ȘI: Campionatele Mondiale de gimnastică aerobică pentru juniori: Trei medalii pentru sportivii români

