4 iulie 2022
36.5 C
București

Căderea Franței, de Julian Jackson

De citit...

Editura PUBLISOL anunță apariția cărții „Căderea Franței”, de Julian Jackson, în care reputatul istoric realizează portretul fidel al unuia dintre cele mai dramatice momente ale istoriei secolului XX.

Considerată, în Al Doilea Război Mondial, un bastion inexpugnabil al Aliaților în confruntarea cu Germania nazistă, Franța avea să cadă sub loviturile lui Hitler în numai șase săptămâni.

În data de 16 mai 1940, Înaltul Comandament al armatei franceze era convocat de urgență la Quai d’Orsay. Situația era deosebit de gravă. La numai cinci zile de la declanșarea atacului, armata germană străpunsese la Sedan, dar și în alte locuri, liniile de apărare franceze desfășurate de-a lungul râului Meuse. Sunat cu o seară înainte de prim-ministrul Paul Reynaud spre a i se comunica faptul că Franța era deja învinsă, Winston Churchill se grăbește să ajungă la Paris, la întâlnirea cu liderii politici și militari ai țării. Ajuns acolo, a fost întâmpinat cu o atitudine plină de defetism. Panica și disperarea erau omniprezente și se vorbea insistent despre evacuarea capitalei. Churchill l-a întrebat pe Gamelin, comandantul armatei franceze, unde este rezerva strategică, spre a fi aruncată în lupta de apărare. Gamelin a răspuns sec: „Nu există nicio rezervă strategică”.

Considerată un bastion inexpugnabil al Aliaților în confruntarea cu Germania nazistă, Franța avea să cadă sub loviturile lui Hitler în numai șase săptămâni. Cine se face vinovat pentru acest umilitor eșec militar? Și putea fi el evitat?

Cu alte personaje și alte chipuri, vechea rivalitate franco-germană s-a reaprins iarăși în septembrie 1939, ducând la ceea ce autorul acestui volum descrie foarte bine și analizează în detaliu – adică episodul numit Căderea Franței, petrecut cu o viteză surprinzătoare, în iunie 1940. Cum a fost posibil acest episod? În istorie, un efect are întotdeauna mai multe cauze – șiașa stau lucrurile și aici. Dar un om anume a jucat un rol esențial în căderea Franței – pentru că el a văzut în această victorie tocmai răzbunarea pentru umilirea Germaniei din 1918. (…) Un caporal relativ firav și cu privirea fixă, care-i ura de moarte pe comuniști (…) spunea că nu armata Franței a în frânt Germania, ci o ocultă mondială a evreilor. Acest caporal veteran de război, în vârstă de 30 de ani, a ținut primul lui discurs politic în ziua de 12 septembrie 1919, într-o berărie müncheneză. Numele lui era Adolf Hitler.”, menționează profesorul și istoricul Adrian Cioroianu, în prefață.

La rândul său, Robert Gildea (Universitatea Oxford) subliniază faptul că este „o carte bine scrisă, de impact și foarte ușor de citit. Jackson propune o perspectivă plină de acuitate și prospețime, cititorul fiind atras direct în acțiune și atmosferă”.

Julian Jackson (n. 1954) este profesor de istorie modernă la Queen Mary, University of  London, fiind unul dintre cei mai mari specialiști în istoria Franței secolului XX. Studiază la colegiul Peterhouse al Universității Cambridge, unde și-a luat doctoratul în 1982, sub îndrumarea profesorului Christopher Andrew. Până în 2003, a predat la Universitatea Swansea, din Țara Galilor.

Printre cele mai cunoscute cărți se numără Franța: anii întunecați 1940–1944 (2001), La Grande Illusion (2009), May 68: Rethinking France’s Last Revolution (2011) și De Gaulle  (2018). De menționat că Franța: anii întunecați 1940-1944 și Căderea Franței. Invazia nazistă din 1940 au apărut la prestigioasa editura Oxford University Press.

Cartea va fi disponibilă din 25 mai, pe publisol.ro, în librării și în magazine online.

Autor: Bella Steriadis
Foto: Editura PUBLISOL
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole