23 mai 2025
22.3 C
București

Antibiotice Iaşi investește în dezvoltarea profesională a studenților

Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi, deţinut de Ministerul Sănătăţii, lansează „AntibioticeSkills”, un proiect dedicat dezvoltării profesionale a 251 de studenţi din Regiunea Nord-Est. Proiectul are o valoare de peste 4,85 milioane lei, cofinanţat din Fondul Social European+ și este al doilea cu finanţare europeană lansat de compania ieșeană în ultimele șase luni. Investiţia totală în cele două proiecte este de 1,5 milioane de euro.

În această perioadă, Antibiotice Iaşi lansează proiectul «AntibioticeSkills: Perfecţionarea Studenţilor şi Adaptarea lor pe Piaţa Muncii», prin care 251 de studenţi din Regiunea Nord-Est vor participa la stagii de practică în mediul real de lucru, timp de 24 de luni. Cofinanţat din Fondul Social European+, prin Programul Educaţie şi Ocupare 2021–2027, proiectul are o valoare de peste 4,85 milioane lei şi urmăreşte dezvoltarea competenţelor tehnice, digitale şi antreprenoriale ale tinerilor, pregătindu-i pentru o integrare reală şi durabilă în sectorul farmaceutic şi în industriile conexe”, anunţă compania.

Proiectul se adresează studenţilor din domenii-cheie precum farmacie, bioinginerie medicală, inginerie, chimie şi economie, reflectând nevoile actuale ale pieţei muncii.

Proiectul se aliniază strategiei noastre de a investi în tinerii talentaţi şi de a le oferi experienţe de învăţare valoroase. Aceast proiect este susţinut de Academia a+, platforma noastră dedicată formării profesionale, prin care continuăm să consolidăm parteneriate cu mediul universitar şi preuniversitar, asigurând pregătirea continuă a viitorilor specialişti pentru a susţine evoluţia industriei farmaceutice”, precizează Ioan Nani, preşedinte şi CEO Antibiotice Iaşi.

Beneficiarii proiectului vor fi 251 de studenţi de la:

  • Facultatea de Bioinginerie Medicală şi Facultatea de Farmacie, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi;
  • Facultatea de Chimie şi Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi;
  • Facultatea de Inginerie Chimică şi Protecţia Mediului „Cristofor Simionescu”, Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică şi Informatică Aplicată şi Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” Iaşi.

Prin această iniţiativă, Antibiotice Iaşi îşi consolidează relaţiile cu instituţiile de învăţământ superior din regiune şi contribuie la formarea unei generaţii de specialişti adaptaţi cerinţelor actuale ale pieţei.

În plus, prin realizarea unei analize detaliate a cerinţelor pieţei muncii din Regiunea Nord-Est, proiectul îşi propune să anticipeze tendinţele şi să adapteze programele educaţionale la realităţile industriei.

Sub umbrela Academiei a+, Antibiotice Iaşi a lansat în acest an şi proiectul „Educaţie în Acţiune: Îmbunătăţirea Accesibilităţii şi Relevanţei învăţământului profesional şi tehnic prin Stagii de Practică în cadrul Antibiotice SA”, în valoare de peste 2,45 milioane lei. Proiectul se adresează elevilor din învăţământul preuniversitar, profesional şi tehnic şi este, de asemenea, finanţat din Fondul Social European.

Autor: Mădălina Lazăr
Foto: Antibiotice Iași

Mai multe articole

Știrile zilei