La 9 aprilie, creștinii sărbătoresc pe Sfântul Mucenic Eupsihie. Acesta s-a născut şi crescut în Cezareea Capadochiei, din părinţi cu origini bune şi a petrecut în liniște și pace toți anii tinereţii, manifestând de mic întreaga înţelepciune creştinească.
El a dus o viaţă fără de prihană şi s-a căsătorit cu persoana dragă, după „legea nunţii”, pe vremea împărăţiei potrivnicului lui Dumnezeu, Iulian Paravatul.
Nici nu se sfârşise bine ospăţul nunţii și tânărul mire a arătat pentru Dumnezeu, Hristosul său, „mare râvnă şi dragoste”.
Și exact din acest moment, el a atras atenția asupra lui. Sfântul Eupsihie, ştiind pătimirile ce urmau să vină, ca urmare a credinței sale, a împărţit din timp săracilor averea sa, continuând să trăiască, ulterior, numai în post și rugăciuni.
Persecutat pentru credința sa, Sfântul Eupsihie a fost ţinut legat, chinuit și interogat permanent, cei răi încercau să îl convingă a trece la slujirea idolească.
Însă ostaşul lui Hristos nu s-a supus nicidecum, ci „stătea cu bărbăţie” în mărturisirea numelui lui Hristos.
Deoarece nu ceda nicidecum, sfântul a fost spânzurat pe un lemn unde „l-au strujit cu piepteni de fier, până la cele dinăuntru, însă se întărea de îngerul ce i se arătase în munci. Apoi, după multe şi grele munci, i-au tăiat capul cu sabia şi s-a văzut o minune, că în loc de sânge a curs din răni lapte şi apă”.
După ce a trecut la Domnul, credincioşii au luat sfântul lui trup și l-au îngropat cu cinste.
În vremea uciderii celor patruzeci de mucenici din Persia, a fost prins şi Sfântul Vadim Arhimandritul, împreună cu şapte ucenici ai săi, şi din porunca împăratului Savorie au fost închişi în temniţă.
Acest sfânt era din cetatea Vitlaplata, din familie foarte bogată şi, când a voit să se facă monah, toată bogăţia sa a împărţit-o săracilor. Apoi, zidindu-şi o mănăstire afară din cetate, a trăit în acest lăcaș sfânt.
Este recunoscut în istorie prin faptul că a făcut numai fapte bune, pentru a-i „plăcea lui Dumnezeu şi a împlini voia cea sfântă a Lui, pentru că era bărbat plin de dar şi de adevăr, vas ales al lui Dumnezeu”.
Persecut și el la rândul lui, pentru credința puternică pe care o purta veșnic în suflet, acesta a petrecut patru luni în temniţă. Legat, împreună cu ucenicii lui, bătut aspru zilnic, el a răbdat toate „cu bărbăţie, pentru nădejdea şi adevărata credinţă, care o avea către Dumnezeu”.
Legenda spune că în acea cetate a fost prins și un „ucigaș”. Inventiv din fire, împăratul a spus așa: „Dacă Nirsan va ucide cu mâna sa pe Vadim, apoi să se dezlege din legături şi să ia el toate averile lui Vadim”. Sfântul Vadim a fost adus la Nirsan, iar „ticălosul Nirsan luând sabia, s-a apropiat ca să ucidă pe mucenicul lui Hristos, dar, fiind cuprins de un cutremur, când a voit să lovească pe mucenic, s-a făcut ca o piatră nemişcată”.
Şi toţi necredincioşii care erau acolo s-au mirat de cele întâmplate. Iar pe ucigaşul acela l-au „batjocorit ca pe un fricos”. Apoi, nu după multă vreme, ucigaşul Nirsan şi-a luat „plata cea vrednică după faptele sale, căci cu multe feluri de răutăţi fiind prins, a pierit de sabie, el singur fiindu-şi ucigaş în a sa deznădejde”.
Sfântul Vadim „s-a sfârşit prin mucenicie” și a plecat în această zi, la Domnul Iisus Hristos.
Trupul sfântului mucenic, fiind aruncat afară din cetate, oamenii cei cucernici l-au luat în taină și l-au îngropat cu cinste. Iar cei şapte ucenici ai lui, care rămăseseră în temniţă, au petrecut patru ani acolo, până la moartea împăratului Savorie.
Autor: Ligia Beatrice Vasilescu
Foto: Ordinea Zilei
