Boli netrasmisibile, care țin mai mult de modul de viață adoptat de fiecare individ, sunt principal acauză de mortalitate la nivel mondial. Un raport dat publicității de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) relevă faptul că afecțiunile cardio-vasculare, cancerul, diabetul și bolile respiratorii cronice omoară cei mai mulți oameni.
Statisticile, care vizează intervalul 2000-2019, arată că șapte din zece boli cu cea mai mare rată de mortalitate în 2019 au fost boli netransmisibile, pe primul loc situându-se afecţiunile cardiace. Analiza OMS reliefează o situație dramatică și anume aceea că numărul acestora aproape s-a dublat faţă de anul 2000 când doar patru afecţiuni netransmisibile se regăseau în clasamentul celor zece boli cu cea mai mare rată de mortalitate.
În anul 2000, numărul deceselor cauzate de boli cardiace a fost de șapte milioane. Experții OMS menționează că „ afecţiunile cardiace reprezintă acum 16% dintre toate cauzele de mortalitate”, iar, dacă situaţia s-a îmbunătăţit în Europa în general (cu 15% mai puţine decese în această perioadă), ţările din regiunea Pacificului de Vest au înregistrat doar acestea mai mult de jumătate dintre cele două milioane de decese suplimentare.
Specialiștii avertizează că, având în vedere că bolile netransmisibile figurează într-o manieră atât de proeminentă pe listă, este pisă „în mod clar în lumină necesitatea intensificării eforturilor de prevenire şi de tratament în cazul afecţiunilor cardio-vasculare, cancerului, diabetului şi bolilor respiratorii cronice”.
Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS, atenționează că este evidentă „urgenţa îmbunătăţirii în mod drastic a sistemul de îngrijiri primare într-o manieră echitabilă şi holistică. Un sistem solid de asistenţă medicală primară este în mod evident fundaţia pe care se bazează totul, de la lupta împotriva bolilor netransmisibile, la gestionarea unei pandemii”.
Autor: Sofia Filip
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

