Vechiul oraş Mahendraparvata chiar a existat, iar locația sa a fost stabilită cu exactitate

Vechiul oraş Mahendraparvata chiar a existat, iar locația sa a fost confirmată cu exactitate. Experții au confirmat existența oraşului menţionat în numeroase izvoare istorice, folosind instrumente de ultimă generaţie, sub jungla cambodgiană.

Cu ajutorul unei hărți detaliate, cercetătorii pot confirma că ruinele acoperite de vegetaţie de pe muntele Phnom Kulen sunt rămăşiţele acestui măreţ oraş vechi de 1000 de ani. Localnicii urcă de sute de ani pe muntele Phnom Kulen pentru a duce ofrande şi tradiţia populară cambodgiană identifica acest munte cu locul unde se află oraşul Mahendraparvata, iar oamenii de ştiinţă au confirmat această locaţie.

Mereu am bănuit că oraşul Mahendraparvata, despre care se vorbeşte în inscripţii, se afla într-adevăr undeva pe aici, în aceşti munţi. Acum putem spune cu certitudine că acesta este locul”, a declarat Damian Evans, cercetător la Şcoala Franceză a Orientului Îndepărtat (EFEO) din Paris și coauthor al studiului care a făcut posibilă localizarea orașului Mahendraparvata.

În urma cercetărilor, specialiștii au descoperit că oraşul era perfect aliniat într-o grilă uriaşă ce se întinde pe zeci de kilometri pătraţi. „Cineva a elaborat cu atenţie planul acestui oraş de pe munte. Nu este ceva la care ne-am fi aşteptat având în vedere perioada în care a fost construit”, a susţinut Evans.

Mahendraparvata datează de la sfârşitul secolului VIII, începutul secolului IX – cu secole mai devreme decât primele exemple de sistematizare urbană din regiunea Angkor. În acea perioadă, dezvoltarea urbană era de obicei “organică”, fără un prea mare control sau planificare centrală.

Mai mult decât atât, locuitorii acestui oraş beneficiau de un complicat sistem de gestionare a apei. „În loc să construiască acest rezervor din zidărie, aşa cum s-a întâmplat cu faimoasele rezervoare din Angkor, ei au încercat să-l sape direct în patul natural de rocă”, a menționat Evans. Vechii khmeri au săpat un imens bazin în patul de rocă însă l-au lăsat neterminat din motive necunoscute.

Dimensiunile nemaivăzute ale acestui ambiţios proiect şi caracteristicile sale stabilesc „un fel de prototip pentru proiecte de dezvoltare a infrastructurii şi gestionare a apei ce vor deveni tipice pentru imperiul Khmer şi în special pentru complexul Angkor”, a susținut Evans.

Surprinzător, nu a fost descoperită nicio dovadă că această imensă “cisternă” era conectată la un sistem de irigaţii. Aceasta poate însemna două lucruri: fie oraşul a fost lăsat neterminat până când locuitorii săi au putut să-şi asigure necesarul de apă pentru agricultură, fie lipsa irigaţiilor este unul dintre motivele pentru care oraşul nu a fost terminat.

Mahendraparvata „nu este localizat într-un loc prea avantajos pentru agricultura orezului”, ceea ce poate explica de ce acest oraş nu a rămas capitala imperiului pentru prea mult timp. În acea perioadă, orezul era cultura agricolă dominantă în regiunea Angkor.

Sursele arheologice indică faptul că orașul, din care regele Jayavarman al II-lea s-a declarat „regele regilor khmeri”, a fost capitala imperiului în perioada scurtă cuprinsă între sfârşitul secolului VIII şi începutul secolului XIX.

Acum, pentru că avem o imagine completă a întregii regiuni Angkor şi o hartă finalizată a locurilor, putem începe să realizăm modele ale creşterii populaţiei şi de dezvoltare în timp”, a mai explicat Evans.

Autor: Mădălina Lazăr
Foto: CNN

Mai multe articole

Știrile zilei