Datoria externă totală a României a ajuns la 231.525 milioane euro

Banca Naţională a României informează că în perioada ianuarie-martie 2026, datoria externă totală a crescut cu 3.062 milioane euro, până la 231.525 milioane euro.

Datoria externă pe termen lung a însumat 182.847 milioane euro la 31 martie 2026 – 79,0 la sută din totalul datoriei externe – în creştere cu 1,4 la sută faţă de 31 decembrie 2025.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 martie 2026 nivelul de 48.678 milioane euro (21,0 la sută din totalul datoriei externe), în creştere cu 1,1 la sută faţă de 31 decembrie 2025. De asemenea, în perioada ianuarie-martie 2026, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 5 338 milioane euro, comparativ cu 6.153 milioane euro în perioada ianuarie-martie 2025.

În structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mic cu 977 milioane euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 334 milioane euro, balanţa veniturilor primare a înregistrat un deficit mai mare cu 305 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a adus o contribuţie pozitivă de 477 milioane euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1.130 milioane euro (comparativ cu 1.635 milioane euro în perioada ianuarie – martie 2025), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit estimat) au însumat 1.461 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 331 milioane euro.

Autor: Ioana Galeș
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

Mai multe articole

Știrile zilei