O.U.G. nr. 32/2026, publicată în Monitorul Oficial din 27 aprilie 2026, în vigoare de la data publicării, aduce modificări și completări importante Codului Muncii cu privire la angajarea cetățenilor străini, modificări de care angajatorii trebuie să țină cont.
Astfel, angajatorii au obligativitatea ca, în cazul în care salariatul este cetățean străin, să încheie contractul individual de muncă atât în limba română, cât și în limba statului de origine a străinului sau într-o limbă de circulaţie internaţională pe care străinul o înţelege sau despre care se presupune în mod rezonabil că o înţelege. Încălcarea de către angajator a acestei obligații reprezintă contravenție și se sancționează cu amendă de 6.000 lei pentru fiecare contract individual de muncă încheiat doar în limba română.
De asemenea, prevederile Codului Muncii stabilesc faptul că o persoană poate fi angajată în muncă numai în baza unui certificat medical, care constată faptul că cel în cauză este apt pentru prestarea acelei munci, nerespectarea prevederii atrăgând nulitatea contractului individual de muncă. „Prin excepție însă, salariatul străin poate fi angajat fără prezentarea certificatului medical care să constate faptul că acesta este apt pentru prestarea acelei munci. Certificatul medical trebuie obţinut de salariatul străin până cel târziu la data începerii activităţii străinului”, menționează reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani.
Totodatp. au fost introduse două noi cazuri de încetare de drept a contractului individual de muncă, după cum urmează :
1) ca urmare a respingerii cererii unice, astfel cum este definită la art. 2 lit. uu) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă se face prin decizie a angajatorului, la notificarea primită prin platforma electronică prevăzută la art. 3 alin. (1) din titlul I al OUG nr.32/2026 („WorkinRomania. Gov.ro”, în cadrul hub.mai.gov.).
2) În situaţia în care, faţă de străin, de cetăţeanul Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau al Confederaţiei Elveţiene, precum şi faţă de beneficiarul art. 50 din TUE, se constată de către Inspectoratul General pentru Imigrări şederea ilegală pe teritoriul României; Constatarea cazului de încetare de drept a contractului individual de muncă se face prin decizie a angajatorului, la notificarea Inspectoratului General pentru Imigrări transmisă angajatorului.
Străinii şi apatrizii pot fi angajaţi pe teritoriul României în condiţiile reglementate prin lege specială.
Contractul individual de muncă al străinului este definit de O.U.G. nr.32/2026 ca fiind contractul încheiat între angajator și salariatul străin, în care trebuie incluse și elementele din oferta fermă, prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. c)-m) si alin. (2).
Elementele obligatorii care apar în contractul individual de muncă al străinului
Elementele din oferta fermă mai sus menționată care trebuie să se regăsească în contractul individual de muncă al străinului sunt următoarele:
- a) funcţia, meseria sau ocupaţia şi cerinţele necesare ocupării acesteia;
- b) durata angajării în luni/zile, condiţiile de angajare, de încetare a angajării sau de reangajare;
- c) durata maximă a timpului de muncă, durata minimă a repausurilor periodice, compensarea orelor suplimentare;
- d) remuneraţia brută şi netă sau salariul lunar brut şi net, după caz, precum şi tariful orar, modalităţile de plată şi datele de plată a salariului sau a remuneraţiei, după caz;
- e) salariul minim brut pe ţară garantat în plată potrivit legislaţiei române şi contractului colectiv de muncă aplicabil, după caz;
- f) sporuri şi alte drepturi de natură salarială;
- g) cazurile în care pot fi urmărite drepturile salariale;
- h) durata minimă a concediului de odihnă anual plătit, modul de acordare şi drepturile băneşti aferente concediului de odihnă, prevăzute de lege şi contractul colectiv de muncă aplicabil, după caz;
- i) condiţiile de muncă şi măsurile privind sănătatea şi securitatea în muncă, de igienă la locul de muncă şi securitate socială;
- j) taxele, impozitele şi contribuţiile care grevează asupra veniturilor lucrătorilor străini, asigurându-se, după caz, evitarea dublei impuneri sau a dublei perceperi de contribuţii de asigurări sociale;
- k) acordarea de despăgubiri în caz de boli profesionale, accidente de muncă sau deces.
Următoarele elemente se includ în oferta fermă şi trebuie să specifice fără echivoc dacă acestea cad în sarcina angajatorului ori a străinului, astfel:
- a) dacă angajatorul asigură cazare, cu obligativitatea menţionării condiţiilor de cazare de care străinul va beneficia pe toată durata şederii, precum şi de acordare a hranei, după caz;
- b) dacă angajatorul asigură transport, cu obligativitatea menţionării condiţiilor de transport al lucrătorului străin, din ţara de origine sau reşedinţă, în România, a transportului de la locul cazării la locul desfăşurării activităţii pe teritoriul României, precum şi a condiţiilor de transport şi de repatriere a acestuia, inclusiv în caz de boli profesionale, accidente de muncă sau deces.
Autor: Victoria Preda
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

