Republica de sub Castani revine la Ploiești cu reguli noi

Primăria Municipiului Ploiești organizează o nouă ediție a evenimentului maraton „Republica de sub Castani”. „Republica de sub Castani” se va desfășura în perioada estivală, pe renumita arteră de circulație Bulevardul Independenței, cunoscută de ploieșteni și sub numele de Bulevardul Castanilor.

Organizatorii au decis aplicarea unor reguli noi, astfel încât să fie asigurat confortul pacienților Spitalului de Pediatrie. În acest context, zona din bulevard aferentă acestei unități medicale va rămâne liberă, fără terase sau activități care să producă disconfort acustic.

Evenimentul este regândit, luându-se în calcul și cele două viitoare regulamente, axate pe transformarea centrului urban într-un spațiu public coerent și atractiv, la care lucrează deja reprezentanții Primăriei Municipiului Ploiești împreună cu specialiști apreciați și cunoscuți la nivel național sau internațional: Regulamentul de estetică urbană – zona centrală și Bulevardul Independenței, respectiv Regulamentul HORECA și alimentație publică în zona centrală a municipiului Ploiești. 

Aceste viitoare reglementări urbane vor avea și studiu de caz despre „Republica de sub Castani”, inclusiv proiectare/regulament pentru mobilier urban unitar și integrat în peisaj.

În perioada de tranziție până la noile reglementări urbanistice, care vor intra în vigoare din 2027, la actuala ediție a evenimentului nu vor mai fi permise căsuțele permanente, iar activitățile de alimentație publică se vor desfășura exclusiv prin food truck-uri, ce vor fi prezente doar la final de săptămână pe bulevard.

Vor exista două week-end-uri cu scenă mare și program amplu: „Zilele Republicii” și „Republica Rock”.

În rest, programul evenimentului va pune accent pe activități culturale, sportive și comunitare: muzică clasică, jazz, sport, precum și evenimente dedicate diverselor grupuri din oraș (copii, seniori, persoane cu dizabilități, ONG-uri, minorități etnice).”, au transmis reprezentanții Primăriei Ploiești.

Calendarul preliminar al evenimentului „Republica de sub Castani”, ediția 2026:

  • Republica copiilor mari și mici: teatru de copii în stradă, trupe de dans, sport cu echipele de copii ale Clubului Sportiv Municipal Ploiești, artiști stradali, concerte copii școala de arte.
  • Clasic sub castani: week-end dedicat muzicii clasice, ateliere de muzică pentru copii, concerte pian, acordeon, clarinet.
  • Noi Împreună: week-end dedicat persoanelor cu dizabilități, ateliere ale ONG-uri din domeniu, mici reprezentații de muzică și dans ale persoanelor cu dizabilități.
  • Ploiești Street Fest: week-end de artă stradală, artiști stradali autohtoni și internaționali.
  • Republica Rock: paradă motociclete, acțiuni caritabile, concerte rock.
  • Sport Arena Street Ball: campionat de streetball 3×3, terenuri de baschet, fotbal, volei, pickleball, concursuri recreative pentru copii și familii.
  • Anatolian Turkish Fest: week-end dedicat comunității turce, organizat de comunitatea turcă – tradiții, mâncare, dansuri populare.
  • Zilele Republicii: zilele orașului Ploiești – concerte, show-uri multimedia, artiști stradali.
  • Jazz sub castani: festival de jazz. Concerte trupe autohtone și internaționale de jazz, ateliere muzicale, concerte pop-up în diferite zone ale orașului.
  • Artown: week-end dedicat startului celui mai mare festival de picturi murale din țară – workshop-uri, DJs, concursuri de pictură stradală.
Autor: Mihai Colț
Foto: Primăria Ploiești

 

 

 

Mai multe articole

Știrile zilei