Auchan România a deschis cel de-al zecelea supermarket de mari dimensiuni din țara noastră, în centrul comercial Dedeman Ploiești. Compania mai operează supermarketuri de mari dimensiuni în București, Cluj, Iași, Ilfov și Timiș. Auchan Blejoi are o suprafață de vânzare de aproximativ 1.700 mp și o echipă formată din peste 40 de angajați.
„Continuăm să dezvoltăm segmentul de proximitate, aducând mai aproape de clienți magazine moderne, cu o ofertă variată de produse și servicii care simplifică experiența de cumpărături. Deschiderea supermarketului Auchan Blejoi marchează extinderea în județul Prahova, unde suntem deja prezenți printr-un magazin hiper discount ATAC, unități MyAuchan din stațiile Petrom și magazine în franciză Simply. Oferim astfel comunității locale un comerț modern, multi-format, adaptat unor nevoi de consum tot mai diverse, menținând angajamentul nostru pentru prețuri mici și produse de calitate”, a declarat Ioana Toșa, Director Vânzări, Auchan Retail România.
La 20 de ani de la deschiderea primului hipermarket pe plan local, Auchan România are în portofoliu peste 500 de magazine, cuprinzând 26 de hipermarketuri clasice, 9 hipermarketuri ATAC Hiper Discount & un ATAC Super Discount, 10 supermarketuri clasice, magazinul inteligent Auchan Go, aproape 400 de magazine de ultra-proximitate MyAuchan, din care majoritatea în stațiile Petrom, peste 70 de magazine în franciză Simply by Auchan, precum și magazinul online auchan.ro. Cu o cifră de afaceri cu taxe în 2024 de peste 1,7 miliarde de Euro, Auchan propune un comerţ omnicanal, modern, de calitate, cu cele mai largi game de produse şi un concept de discount responsabil, cu toate preţurile mici, în fiecare zi.

