O echipă de medici ai Secţiei Ortopedie – Traumatologie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfânta Chiriachi” Vaslui a operat cu succes un tânăr de doar 24 de ani, diagnosticat cu terapareză. Intervenția a reprezentat o premieră pentru unitatea medicală.
În anul 2016, băiatul din Iași a suferit un grav accident la bazinul de înot rămânând paralizat. Până în prezent a trecut prin multiple şedinţe de kinetoterapie, care au dus la recuperarea funcţiei membrelor superioare în proporţie de 80%.
Din păcate, tânărul a rămas în continuare dependent de un fotoliu rulant. Situația însă s-a agravat ca urmare a faptului că de aproximativ trei ani el a dezvoltat o anchiloză în extensie a şoldului stâng, fapt ce nu îi mai permitea să stea în şezut şi nici să utilizeze fotoliul rulant.
„În aceste condiţii, îngrijirea lui a devenit deosebit de dificilă, acesta dezvoltând escare şi multiple alte complicaţii. Pacientul s-a adresat mai multor spitale din Iaşi şi din ţară, dar a fost refuzat din cauza dificultăţii şi complexităţii operaţiei. Într-un final, s-a prezentat şi la spitalul nostru, unde cazul a fost preluat de specialiştii secţiei. Echipa medicală formată din medicii ortopezi Vlad Acatrinei, Armand Puiu şi Cristian Istov şi medicul de terapie intensivă Adrian Candrea a realizat cu succes intervenţia chirurgicală complexă prin care s-a reuşit mobilizarea articulaţiei şoldului stâng, fiind tratată cu succes patologia ortopedică”, au explicat reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui.
Operația chirurgicală pe care a suferit-o l-a ajutat să redobândească un grad mai mare de autonomie, având în vedere că îi permite din nou să folosescă scaunul rulant.

