Riscul unei pandemii generate de gripa aviară determină autoritățile din domeniul sanitar să caute soluții pentru a evita un astfel de scenariu. În acest context, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunțat că se dorește dezvoltarea, în ţările cu venituri mici şi medii, a vaccinurilor împotriva gripei aviare bazate pe tehnologia ARN mesager, măsură care s-a dovedit decisivă în lupta împotriva COVID-19. Specialiștii implicați în acest demers sunt de părere că testarea pe oameni a noului vaccin va avea loc anul viitor.
Deja a fost elaborat un proiect în acest sens, care este condus de compania biofarmaceutică argentiniană Sinergium Biotech. De altfel, firma menționată a început să dezvolte vaccinuri candidate împotriva virusului gripei aviare H5N1.
Inițiativa face parte Programul de transfer de tehnologie ARNm, lansat de OMS şi de Medicines Patent Pool (MPP), o organizaţie susţinută de ONU, care vizează facilitarea dezvoltării medicamentelor esenţiale şi îmbunătăţirea accesului populației la acestea.
Programul de transfer de tehnologie ARNm, la care participă 15 ţări, a fost lansat în 2021, la apogeul pandemiei de COVID-19, pentru a oferi ţărilor cu venituri mici şi medii mai multe resurse în vederea producţiei de vaccinuri.
Această tehnologie constă în injectarea în organism a unor instrucţiuni genetice care determină celulele să reproducă proteinele prezente în virus pentru a obişnui sistemul omului să îl recunoască şi să îl neutralizeze.
CITEȘTE ȘI: Încă patru cazuri umane de gripă aviară înalt patogenă au fost confirmate în SUA
Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a punctat că noua inițiativă pentru H5N1 „ilustrează motivul pentru care OMS a înfiinţat Programul de transfer de tehnologie ARNm”. Scopul proiectului este acela de a „promova cercetarea, dezvoltarea şi producţia în ţările cu venituri mici şi medii, astfel încât, atunci când următoarea pandemie va lovi, lumea să fie mai bine pregătită să organizeze un răspuns mai eficient şi mai echitabil”.
În prezent, există vaccinuri disponibile pentru tulpina H5N1 care se răspândeşte în rândul vacilor în Statele Unite, însă acestea sunt fabricate în principal din ouă de găină, ceea ce înseamnă că ar dura câteva luni pentru a fi produse la scară largă, în caz de necesitate.
Gripa aviară a apărut în 1996, dar numărul focarelor la păsări a crescut exponenţial după anul 2020, proporţional cu cel al mamiferelor infectate, printre acestea numărându-se morse sau vaci de lapte.
Situația a devenit tot mai gravă, înregistrându-se multe cazuri de transmitere a bolii de la animal la om. Săptămâna trecută, reprezentanții structurii ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) au atras atenția că evoluţia gripei aviare în regiunea Asia-Pacific, cu o transmitere tot mai frecventă la om şi apariţia unei noi variante a virusului, a devenit „alarmantă”.
Experții OMS au subliniat că, înainte de debutul studiilor clinice, Sinergium Biotech va trebui să stabilească fezabilitatea vaccinurilor sale candidate.
Odată ce datele preclinice vor deveni disponibile, tehnologia, echipamentele şi expertiza vor fi împărtăşite cu o reţea de producători din alte ţări în vederea accelerării dezvoltării vaccinurilor şi pentru îmbunătăţirea pregătirii în faţa unei posibile pandemii.

