Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite au confirmat încă patru cazuri umane de gripă aviară înalt patogenă. Pacienții au fost înregistrați în statul american Colorado.
Din 2022 și până în prezent, în SUA s-au înregistrat nouă cazuri umane de gripă aviară.
Într-un comunicat al CDC se menționează că ultimele patru îmbolnăriviri au fost raportat de Colorado vineri, iar duminică au fost confirmate de experții în sănătate publică.
Toate cazurile au fost semnalate în rândul lucrătorilor implicaţi în sacrificarea păsărilor la o fermă avicolă care se confrunta cu un focar de gripă aviară H5N1 înalt patogenă.
Lucrătorii au raportat simptome după ce au fost expuşi la păsări infectate. Ei au manifestat febră, frisoane, tuse, dureri în gât, conjunctivită şi lăcrimare a ochilor.
Datele CDC arată că, până în 12 iulie, focarele de gripă aviară afectaseră păsări de curte din 48 de state americane şi 152 de turme de vite din 12 state.

