Trei zile de caniculă şi disconfort termic accentuat în Bucureşti

Prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) arată că vremea va fi extrem de călduroasă în Bucureşti pe parcursul următoarelor trei zile.Valorile termice din timpul zilei vor ajunge la 34 de grade.

Până marţi, la ora 9:00, disconfortul termic va fi în creştere, astfel că indicele temperatură umezeală (ITU) se va apropia de pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări după-amiaza, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va oscila între 17 şi 19 grade.

Totodată, în intervalul 18 iunie, ora 9:00 – 19 iunie, ora 10:00, vremea se va menţine călduroasă, cu disconfort termic ridicat în orele amiezii. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări spre seară, când vor fi condiţii pentru averse şi descărcări electrice.

Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va fi de 33 – 34 de grade, în timp ce minima nu va coborî sub 17 grade.

Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

Mai multe articole

Știrile zilei